Labirintul metamorfozelor – cronică de Octavian MIHALCEA
În perioada 2 - 19 iunie 2014, Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional invită iubitorii artei la expoziţia de pictură şi grafică Medievala, a cunoscutului artist plastic Andrei Damo. Impresionează hipertrofierea misterului, axarea în special asupra arhetipului feminin, aici ipostaziat în diferite chei vecine cu suprarealitatea. Elementele heraldice asigură glisarea printre multiple stări-limită. Într-o pânză ne atrage atenţia tabla de şah ce privilegiază iluzorii evadări estetice. Astfel, se produc muzical ample vilegiaturi pe cai visaţi. Himerele poartă cu asiduitate amprenta yin, modulată conform esteticii artistului. Alt tablou prezintă un portret cvasi-ocultat, în regimul obscurizării. Nudurile feminine ale lui Andrei Damo posedă o aparte accepţiune virilă. Coifurile sau armurile ce acoperă trupuri goale ne direcţionează spre universuri imaginare aflate în stăpânirea lui Lilith. Erotismul poartă aură misteriosofică, marea majoritate dintre tablouri având încărcătura erosului spiritualizat. Întreaga expoziţie respiră într-un amplu peisaj eclectic, accentele barochizante venind pe fond de profundă sinteză a suprarealismului cu expresionismul. În consonanţă cu diversitatea temelor, abordarea istorică întregeşte atmosfera medievală atât de particularizant redată. Expoziţia lui Andrei Damo e situată sub o specială pecete a tainei, decurgând de aici accepţiuni mai mult sau mai puţin esoterice, metamorfoze din zona onirică a labirintului.