Expoziția de fotografie "Iordania - Oameni și locuri", semnată de Laurențiu Sfinteș,deschisă în perioada  2 -  13 mai 2019.

Câteva gânduri, câteva culori

Ammanul, capitala Iordaniei, a fost, până acum o sută de ani, un sat de case de piatră și lut, bătut de vânturile dinspre deșert. Gloria trecută a orașului roman Philadephia, fost avanpost, în exact același loc, al Imperiului Roman, a continuat să se insinueze prin câteva construcții, un amfiteatru, un templu, terme în care apa a secat de mult. Pentru a fi capitala viitorului regat Hashemit a contat însa doar faptul că era, în anul în care Abdullah I, fiul sheikului de la Mecca, venea cu trenul dinspre Sud să revendice tronul primit de la britanici, o localitate cu cale ferată, cu o stație de tren.
Și astfel, de la câteva sute de beduini, unii cu origine cercheză, fugari din Rusia, s-a ajuns astăzi la câteva milioane de locuitori, vreo patru, așezați pe mai multe coline, șapte zic unii, douăzeci și trei, numărate de alții, care locuiesc într-o climă blândă, cu căldura uscată, amenințată uneori de arșițele verii sau, alteori, chiar de zăpezile umede ale iernii.Iordania este o țară verde, timp de două luni, în fâșia îngustă de podiș vecină cu Marea Moartă și Valea Iordanului. De la mijlocul lunii mai, căldura usucă, însă, totul, iar către toamnă toată vegetația este sfărămicioasă ca foile de hârtie arse în sobă. Cu câteva excepții: măslinul, care, indiferent de capriciile vremii, își flutură frunzele argintii pe coastele dealurilor, Bougainvillea, Floarea de Hârtie, arbust urcător pe toate gardurile și zidurile, cactusul, cu fructele acoperite cu un puf viclean de ace microscopice care îți intră dureros în buricele degetelor, alte câteva.Spre est este deșertul de bazalt, întunecat și colțuros, presărat cu cratere vulcanice ancestrale, cu movile de lavă vulcanică încremenită în forme drepte.Spre sud este deșertul Wadi Rum, Valea Lunii, prin care trece drumul către Mecca, unde beduinii aprind seara focuri din lemnul tare de salcâm pitic, beau ceai dulce și numără stelele.Și mai spre sud, la Aqaba, oraș asezat pe ruinele avanpostului roman Ayla, se întâlnesc drumurile Asiei și Africii, iar seara, pe perdeaua roșcată a asfințitului, schiază avioane de linie care survolează Muntele Sinai.Și mai e Petra, orașul rosu, unde civilizațiile s-au așezat una peste alta, iar cutremurele le-au înfrățit violent, predându-le pustiului, pentru a fi descoperite mii de ani mai târziu. Și mai sunt urmele Romei, care aici, în podișurile Iordaniei, cucerită în același an cu Dacia, a avut limesul estic, un drum de piatră legând forturi și orase prospere, Gerasa, Gabara, Philadelphia.Și mai sunt culorile, de la galbenul uscat al lunii septembrie, la verdele din aprilie, la roșul înecăcios al furtunilor de nisip.

Un ținut prietenos fotografiei, pe care am exersat-o timp de patru ani, fără a fi un profesionist, doar din dorința de a lua acasă, în România, imaginea personală a acestor locuri.

 Laurențiu Sfinteș