Expoziții Sala Foaier

Expoziţia artistei plastice Cătălina CODREANU

Expoziție de pictură și grafică „Aerius” a artistei plastice Cătălina CODREANU, deschisă în perioada 11 – 24 mai 2015, zilnic între orele 11.00 – 19.00.

Expoziție a artistului plastic Alex IVANOV

Expoziție de pictură, grafică și ilustrație de carte „Poeme fortificate” a artistului plastic Alex IVANOV, deschisă în perioada 27 aprilie – 10 mai 2015. Expoziția este realizată cu sprijinul Bibliotecii Militare Naționale și al Societății Scriitorilor Militari.

UT PICTURA POESIS – cronică de Octavian MIHALCEA, Biblioteca Militară Națională

Între 27 aprilie și 10 mai 2015, la Sala Foaier a Cercului Militar Național, are loc deja tradiționala expoziție de grafică și pictură (ilustrație de carte) a lui Alex Ivanov, intitulată „Poeme fortificate”, evenimentul fiind sprijinit de Biblioteca Militară Națională și Societatea Scriitorilor Militari.

Acest nou act estetic marca Alex Ivanov este fundamentat pe principiul diversității, atât în ceea ce privește subiectele abordate, cât și din punctul de vedere al tehnicilor compoziționale. Astfel, putem întâlni personaje situate la limită, în rame vechi sau mai noi, poeți, mucenici sau paracliseri exteriorizând acel deosebit fior dramatic atât de caracteristic autorului. Peisajele din expoziție au valoarea unor instantanee ce surprind stări adânc poetizate, incitându-ne la evaziuni imaginative. Spre a particulariza, în această accepțiune, trebuie să menționăm unul dintre tușantele tablouri: „Sfert de mlaștină”. Observăm un accentuat plus de culoare în cazul lucrărilor animate de păsări sau pești, ceea ce denotă o atitudine spirituală căreia nu-i lipsește încrederea în forța ascensională a elementului artistic. Impresionează și lucrările grafice prezentate aici, una dintre ele, intitulată „Tarot cu icoane”, în fond ilustrația pentru coperta cărții poetului Liviu Vișan, comprimând estetizant într-un tablou o mai mult decât sugestivă pluralitate simbolistică. Expoziția propune și un soi dalinian de floare carnivoră, ce posedă volute suprareale din zodia amplelor ieșiri în afara lumii. În alte lucrări, folosirea cernelii conferă acuarelei un special aer misterios, fapt deductibil și din intitularea unui exponat: „Rugăciuni uitate în cerneală”. Dacă trecem în revistă toate titlurile, ne vom delecta cu formulări poetice de cea mai bună calitate, care potențează efectul plastic: „Noapte în călimară”, „Resturi de rugăciune”, „Zbor în azilul de păsări”, „Pești dezlegați”, „Pădure tăiată la cuțit”, sau „Pasărea ciob”. Trebuie spus că autorul foarte reușitei expoziții, Alex Ivanov, a publicat mai multe volume de versuri, ceea ce ilustrează perenele corespondențe dintre arte, relație mereu deschisă întru Spirit.

Expoziție de pictură a artistului plastic Dumitru NICOLAE – CHILIA

Expoziție de pictură a artistului plastic Dumitru NICOLAE – CHILIA, deschisă în perioada 13 – 26 aprilie 2015.

Expoziție de pictură a artistei plastice Claudia BUCUR

Expoziție de pictură a artistei plastice Claudia BUCUR, deschisă în perioada 16 – 29 martie 2015. Expoziţia poate fi vizitată zilnic, între orele 11.00 – 19.00. Intrarea liberă.

Expoziția de pictură a artistului plastic Mihai Săndulescu

Expoziția de pictură a artistului plastic Mihai Săndulescu, deschisă în perioada 17 – 30 iulie 2018.

Expoziţia de pictură a Școlii de Arte București

Expoziţia colectivă de pictură a Școlii de Arte București deschisă în perioada 2 – 15 martie 2015, și expoziția de bijuterii și accesorii a artistei Gabriela Ichim, deschisă în aceeași perioadă. Expoziţia poate fi vizitată zilnic, între orele 11.00 – 19.00. Intrarea liberă.

Expoziţie de pictură „Ritmuri”

Expoziţie de pictură „Ritmuri” a artistei plastice Aurelia CHIȘU COSMA, deschisă în perioada 16 februarie – 1 martie 2015.

Expoziţia poate fi vizitată zilnic, între orele 11.00 – 19.00. Intrarea liberă.

Expoziţie de pictură a artistei plastice Elena Irina YAHFOUF – DRAGOMIR

Expoziţie de pictură a artistei plastice Elena Irina YAHFOUF – DRAGOMIR, deschisă în perioada 2 – 15 februarie 2015.

Salonul de iarnă al Asociației Artiștilor Plastici București

Salonul de iarnă al Asociației Artiștilor Plastici București – expoziție colectivă de pictură, deschisă 19 ianuarie – 1 februarie 2015.

Expoziţie de pictură a artiștilor plastici Luiza PATRICIU, Romeo VASILESCU și Nicolae Ion POPESCU

Expoziţie de pictură a artiștilor plastici Luiza PATRICIU, Romeo VASILESCU și Nicolae Ion POPESCU, deschisă în perioada 24 noiembrie – 7 decembrie 2014.

Dimensiuni estetice – cronică realizată de Octavian MIHALCEA

Între 23 noiembrie și 7 decembrie, la Sala Foaier a Cercului Militar Național, am admirat expoziția de pictură realizată de Luiza Patriciu, Romeo Vasilescu și Nicolae Ion Popescu. Lucrările celor trei artiști creează o atmosferă propice evadării dintr-un cotidian care, adeseori, constrânge. Misterul venețian este reliefat de Luiza Patriciu în diverse ipostaze lagunare ce subliniază un special ton al inefabilului. Este acea Veneție a viselor estetizante, acolo unde măștile și vestimentația colorată conferă nebănuite dimensiuni ființării. Arlechinii vin parcă pentru a ilustra complexitatea ideii de homo ludens, profund adecvată acestor glisante drumuri acvatice. Într-un registru diferit sunt pânzele reprezentând iernatice peisaje citadine ce respiră, deasemenea, în zodia virtuozității artistice, vegheate fiind, din alt tablou, de maiestuozitatea unei…bufnițe. Pânzele lui Romeo Vasilescu se înscriu haloului eteric al sublimărilor ingenioase. O variată simbolistică ne revelează atipice itinerarii conducând, baudelaireian, anywhere out of the world. Pictura lui Romeo Vasilescu invită la minuțioase decriptări întru fecunditatea provocărilor estetice. Tablourile semnate de Nicolae Ion Popescu aparțin unei zone benigne, peisajele și naturile statice fiind în acord cu etern dezirabilul echilibru. Culorile vin să sprijine edificarea acelor impresii ce au fost mereu relevante la nivel estetic. Această expoziție etalează viziuni diferite asupra actului pictural, eclectism ce nu poate decât să mărească interesul iubitorilor de artă.

Sari la conținut