107
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
siderente se propunea Ministerului de Război să inter-
vină la Primăria Capitalei pentru ca aceasta să accepte
transferul terenului în proprietatea Cercului Militar.
Ministerul Armatei, titulatura din acel moment
a departamentului de resort, și-a însușit propunerea
și, în cursul anului 1930, s-a adresat Primăriei munici-
piului București solicitând transferul terenului din faţa
Palatului
69
.
Municipalitatea a refuzat să accepte cererea în-
dreptăţită a Cercului Militar, deoarece edilii apreciau
că nu puteau ceda un teren situat în centrul București-
lor, în punctul cu cea mai intensă circulaţie. Pentru de-
gajarea acestui important nod de comunicaţie, muni-
cipalitatea a elaborat proiectul unei parcări subterane
sub scuarul din faţa palatului Cercului Militar. Primăria,
condusă de Dem Dobrescu, mai avea în atenţie să ex-
proprieze toate clădirile din faţa palatului situate între
străzile Academiei, Edgar Quinet și Universitate pentru
a forma o piaţă care urma să înlesnească circulaţia și să
dea o perspectivă mai largă palatului. Exista și un alt
proiect, acela de a face un pasaj subteran sub bulevar-
dul Regina Elisabeta pentru a fluidiza circulaţia. Toate
aceste proiecte îndrăzneţe împiedicau, după opinia
edililor, cedarea terenului din faţa cercului.
Conducerea Cercului Militar n-a abandonat ideea
transferului de teren din faţa clădirii, continuând inter-
venţiile pe lângă Primărie, Ministerul Apărării Naţiona-
le, (titulatură stabilită în 1932), Guvern, Parlament.
Demersurile insistente ale Comitetului de con-
ducere, în cele din urmă, au avut câștig de cauză. La
29 aprilie 1933, Parlamentul a adoptat legea prin care
Primăria Municipiului București a fost autorizată să do-
neze Cercului Militar al ofiţerilor din garnizoana Bucu-
rești terenul dintre Calea Victoriei, bulevardul Regina
Elisabeta și strada Sărindar (Constantin Mille). Legea a
fost publicată în „Monitorul Oficial” din 3 mai, urmând
a se aplica de la începutul lunii septembrie 1933
70
.
Codul civil impunea ca instituţia primitoare să fie
abilitată să primească donaţia. Acest lucru s-a realizat
prin semnarea, de către regele Carol al II-lea, la 23 sep-
tembrie 1933, a Decretului prin care Cercul Militar era
autorizat să primească în mod gratuit terasa cu părţile
laterale până la trotuarele dinspre bulevardul Regina
Elisabeta și strada Sărindar (Constantin Mille) și tere-
nul din faţa terasei până la Calea Victoriei.
În acest mod s-a pus capăt unui litigiu ce a du-
rat mai bine de două decenii dintre Cercul Militar al
ofiţerilor din garnizoană și Primăria municipiului Bu-
curești. A fost o decizie înţeleaptă, deoarece în acest
fel palatul, construit cu atâtea eforturi, se bucura de o
perspectivă foarte bună, iar Capitala se putea mândri
cu o bijuterie arhitectonică. Până la declanșarea celui
de-al Doilea Război Mondial, în situaţia juridică și cea
administrativă a palatului Cercului Militar nu au fost
schimbări majore.
În perioada interbelică, Cercului Militar, benefici-
ind, după decenii de așteptare, de un local impunător,
a devenit un reper urbanistic și cultural important în
viaţa armatei și a Capitalei. Acesta a găzduit numeroa-
se activităţi profesionale, știinţifice, culturale, monde-
ne, sportive etc. la care au participat, în primul rând,
corpul ofiţeresc, dar și numeroase personalităţi ale
Bucureștilor și ale ţării. Cercul Militar s-a integrat, ast-
fel, cu mijloacele sale specifice, în lista marilor centre
culturale ale urbei: Teatrul Naţional, Ateneul Român,
Universitatea, Biblioteca Fundaţiilor Regale, galeriile
de artă, cinematografele etc.
NOTE:
1
Dare de seamă
,
1 ianuarie 1916–31 decembrie 1919
, p. 3.
2
Ibidem
, p. 7.
3
A.M.R., fond C.C.A., dosar nr. 2, f. 57.
4
Ibidem
, f. 80-82.
