Cercul Militar Național - Monografie - page 193

144
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
Activităţi de pregătire
Cercul Militar Naţional aduce o contribuţie impor-
tantă la pregătirea profesională a cadrelor militare și
personalului civil, atât prin programele proprii, cât și
prin punerea la dispoziţie a spaţiilor pentru desfășura-
rea activităţilor de către structurile Ministerului Apără-
rii Naţionale (departamente, direcţii centrale, coman-
damente, mari unităţi și unităţi), diverse asociaţii ale
cadrelor active sau de rezervă etc.
În primul rând, cercul reprezintă, într-un fel, Uni-
versitatea populară a armatei, aici organizându-se anu-
al cursuri de calificare profesională, tehnico-aplicative
și artistice. Dintre acestea menţionăm: cursuri de limbi
străine (engleză, franceză, germană, spaniolă, italia-
nă, rusă, chineză, turcă); artă plastică (pentru copii și
adulţi); dans sportiv și modern (pentru copii și adulţi);
arte marţiale (pentru copii și adulţi); lecţii de canto
(pentru copii și adulţi); gimnastică aerobică pentru
adulţi; instrumente muzicale (pian și chitară clasică);
contabilitate, informatică; croitorie, stenodactilografie
etc. De asemenea, sunt organizate cursuri de pregătire
la diferite discipline pentru elevii de gimnaziu și liceu
în vederea promovării cu succes a verificărilor naţiona-
le și a examenului de bacalaureat. La acestea participă,
în fiecare an, sute și sute de persoane, copii, tineri și
vârstnici.
Pe lângă acestea, cercul a patronat și patronează
cluburi ale colecţionarilor (filatelie, numismatică etc.)
și cluburi ale pasionaţilor de jocuri logico-sportive
(șah, bridge, go, scrable, rebus, biliard etc.)
Totodată, categoriile de forţe armate, comanda-
mente, instituţii de învăţământ și cercetare, unităţi mi-
litare etc. organizează activităţi de pregătire specifică
la Cercul Militar Naţional. În acest cadru reţinem Statul
Major General, Departamentul pentru Politica de Apă-
rare și Planificare, Departamentul pentru Armamente,
Universitatea Naţională de Apărare„Carol I”, Academia
Tehnică Militară, Institutul pentru Studii Politice de
Apărare și Istorie Militară ș.a.
Una dintre instituţiile care desfășoară constant
activităţi în palat este Colegiul Naţional de Apărare, în-
fiinţată în anul 1992. De exemplu, la 17 ianuarie 2005,
festivitatea deschiderii cursurilor celei de-a XV-a serii a
avut loc în Sala de Marmură, în prezenţa președintelui
Traian Băsescu, a miniștrilor Apărării (Teodor Atanasiu)
și al Educaţiei (Mircea Miclea), precum și a generalu-
lui Eugen Bădălan, șeful Statului Major General. La 24
ianuarie 2009, aceeași instituţie a organizat, în Sala Bi-
zantină, dezbaterea cu tema „Identitatea naţională ca
dimensiune a securităţii”, iar la 25 mai același an, festi-
vitatea de absolvire a promoţiei s-a desfășurat în Sala
de Marmură, în prezenţa lui Viorel Oancea, secretar de
stat pentru Politica de Apărare și Planificare.
Veteranii de război, prin Asociaţia Naţională și fi-
lialele din București, desfășoară parte din activităţi în
palat și nu de puţine ori, conducerea Ministerului Apă-
rării Naţionale ia parte la acestea, din respect pentru
jertfele și suferinţele celor mai vârstnici militari ce și-au
petrecut tinereţea pe câmpurile de luptă ale celui de-
al Doilea Război Mondial.
În clădire își are sediul și Asociaţia Naţională a Ca-
drelor Militare în Rezervă și Retragere„Alexandru Ioan
Cuza” și, desigur, multe din activităţile specifice au loc
în sălile Cercului Militar. Așa de pildă, la 28 mai 2011,
a fost sărbătorită, în Sala de Marmură, a doua ediţie a
„Zilei Rezervistului”, instituită prin H.G. nr. 467 din 12
mai 2010. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul
Ministerului Apărării Naţionale și al Bisericii Ortodo-
xe Române. Cu acest prilej, a fost înmânată medalia
„Rezervistul militar” generalului de brigadă (r) Nicolae
Dumitrescu (acesta împlinind venerabila vârstă de 107
an) și plutonierului adjutant principal (r) Marin Mun-
teanu, ajuns la centenarul nașterii
21
.
1...,183,184,185,186,187,188,189,190,191,192 194,195,196,197,198,199,200,201,202,203,...265
Powered by FlippingBook