42
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
În ceea ce privește gradul de implicare a ofiţeri-
lor, s-a reţinut că la adunarea generală din 31 ianuarie
1897, de pildă, au luat parte 266 de membri
26
, iar la cea
din 26 ianuarie 1898, numai 215
27
. La 6 mai 1898, la
adunarea generală extraordinară care a discutat mo-
dalităţile de construire a Palatului, cum vom arăta mai
jos, au participat 240 de ofiţeri
28
, ca la 31 martie 1900,
numărul acestora să se ridice la 300
29
. Cei mai mulţi
participanţi de la cumpăna celor două secole fiind în-
registrat însă la adunarea generală din 23 martie 1901,
când s-a ajuns la 360 de membri prezenţi, pentru ca în
anul următor să scadă la doar 100
30
.
Noul regulament a dus un spor de precizări privind
modul de conducere și administrare a Cercului Militar.
În același timp, au sporit prerogativele comandantu-
lui Corpului 2 armată, care numea comitetul, aproba
regulamentul și reglementările de ordine interioară și
controla gestionarea fondurilor și administrarea averii
imobile. Asemenea prevederi veneau însă în contra-
dicţie cu statutul recent dobândit, acela de persoană
juridică, prin care cercul era dezlegat, oficial, de orice
legătură cu Ministerul de Război, urmând să funcţio-
neze de sine stătător. Având în vedere că departamen-
tul de resort era responsabil cu ordinea și disciplina în
garnizoană, el nu putea lăsa cercul Militară să funcţi-
oneze fără nici un control. „Afacerea Filostrat” era încă
vie în memoria colectivă și se dorea menţinerea unor
pârghii prin care autorităţile să poată interveni.
Chiar dacă prin adoptarea noului regulament i s-a
știrbit din autonomia de care se bucura până atunci,
instituţia rămânea una în slujba ofiţerilor. Noile preve-
deri au avut însă drept consecinţă sporirea responsa-
bilităţii comitetului, acesta urmând să raporteze atât
adunării generale, cât și comandantului Corpului 2 ar-
mată; prin urmare, activitatea s-a îmbunătăţit, iar Cer-
cul Militar și-a sporit paleta ofertelor pentru membrii
săi care, firește, au început să-i calce mai des pragul.
Un alt eveniment important, îndelung discutat de
ofiţerii, garnizoanei, a fost mutarea cercului într-un alt
local, întrucât contractul expira la sfârșitul lunii apri-
lie 1897, iar proprietarul nu mai dorea reînnoirea lui.
În adunarea generală din 31 ianuarie 1897 s-au făcut
mai multe propuneri, majoritatea opiniilor înclinând
spre încheierea unui local mai încăpător, care să sa-
tisfacă toate condiţiile pentru desfășurarea norma-
lă a activităţilor
31
. Dar problema principală era chiria
mult mai mare, ceea ce depășea posibilităţile cercului.
S-au avansat mai multe propuneri, cum ar fi aceea de
a solicita tuturor ofiţerilor din armata română o taxă,
întrucât toţi erau potenţiali beneficiari ai noului local.
S-a pus și problema construirii unui local propriu, care
va fi discutată pe larg în capitolul următor. În cele din
urmă a prevalat raţiunea, adunarea generală votând
pentru închirierea unui spaţiu mai modest în centrul
Capitalei, așteptând vremuri mai bune pentru începe-
rea construcţiei unui local propriu. Și astfel, în aprilie
1897, cercul s-a mutat în Casa Greceanu, aflată la in-
tersecţia Căii Victoriei cu bulevardul Regina Elisabeta,
lângă Biserica Doamnei. În 1902, Cercul Militar a în-
chiriat vestita Casă Oteteleșanu care, peste circa două
decenii, va fi dărâmată, pe locul ei înălţându-se Palatul
Telefoanelor. Chiria plătită Academiei Române, propri-
etara localului, era de 10 000 de lei pe an, urcată apoi
la 11 500 lei.
Coordonate ale activităţii la sfârșit și început
de veac
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul seco-
lului al XX-lea, Cercul Militar și-a dinamizat eforturi-
le pentru a răspunde în mai mare măsură scopurilor
pentru care a fost creat și așteptărilor din ce în ce mai
mari ale ofiţerilor garnizoanei. Până în 1903, președin-
