24
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
înfiinţarea cercurilor militare se intensifică astfel că, în
anul 1908, existau 21 asemenea instituţii
38
.
Cercul militar a fost considerat drept cadrul optim
pentru întâlnirile și activităţile ofiţerilor în afara cazăr-
mii. Aici se puteau discuta probleme de teoria războ-
iului, de strategie și doctrină; biblioteca oferea cadrul
propice pentru aprofundarea cunoștinţelor de cultură
generală; ofiţerii aveau prilejul să înveţe limbi străine,
să-și pună în valoare veleităţile artistice, sau, pur și
simplu, să se recreeze. Nu este de neglijat nici latura
social-mondenă, activităţile găzduite de cercurile mi-
litare reprezentând un prilej de apropiere între militari
și lumea civilă.
Ca expresie a iniţiativei private a ofiţerilor, cercuri-
le militare dispuneau de documente cadru, cunoscute
îndeobște sub denumirea de statute, care le regle-
mentau activitatea, acestea fiind discutate și aproba-
te de comunitatea tuturor membrilor din garnizoana
respectivă. Ele stipulau scopurile pe care le urmărea
cercul, modalităţile concrete de atingere a acestor sco-
puri, structura organelor de conducere, localul în care
își desfășura activitatea, asigurarea mijloacelor finan-
ciare, patrimoniul disponibil, modalităţi de colaborare
cu autorităţile locale și cu cele militare din garnizoană
sau ierarhic superioare etc.
Generic, scopurile urmărite de cercurile militare
erau cele precizate mai sus și care ar putea fi sintetiza-
te în dezvoltarea spiritului de corp, a solidarităţii între
ofiţeri, activi sau de rezervă, menţinerea și dezvolta-
rea legăturilor corpului ofiţeresc cu societatea locală,
perfecţionarea pregătirii de specialitate (jocuri de răz-
boi, conferinţe, convocări de specialitate și metodice
etc.), îmbogăţirea culturii generale, valorificarea unor
disponibilităţi artistice, petrecerea plăcută a timpului
liber prin organizarea de serate dansante (baluri), se-
rate muzicale, concerte, spectacole de teatru, șezători,
întreceri sportive, scrima bucurându-se de o atenţie
specială, jocuri de cameră etc.
Nu era de neglijat nici aspectul economic, unele
cercuri militare încercând să amelioreze viaţa ofiţerilor
prin organizarea unor popote și restaurante, acestea
practicând, de regulă, preţuri mai reduse
39
.
Calitatea activităţilor desfășurate era dependentă
de o multitudine de factori cum ar fi: mărimea garni-
zoanei și deci, implicit, a numărului de ofiţeri; calitatea
acestora; existenţa unui local corespunzător; resursele
financiare aflate la dispoziţie etc.
Organizarea internă a cercurilor militare diferea
destul de mult de la o garnizoană la alta. La unele par-
ticipau doar ofiţerii activi, la altele membri puteau fi și
rezerviștii sau cei aflaţi în retragere, după cum existau
cazuri în care ofiţerii în rezervă aveau propria lor orga-
nizare. Iată, de pildă, în București s-a constituit Clubul
ofiţerilor de rezervă, care, în 1911, prin legea promul-
gată cu Înaltul Decret nr. 2277, a primit statutul de
persoană juridică
40
. Corpurile legiuitoare au aprobat
concomitent și statutule clubului
41
.
Procesul de asociere a cuprins nu numai ofiţerii
(activi și de rezervă), ci și subofiţerii, în diferite garni-
zoane constituindu-se cercuri militare ale acestora.
Prin Decizia ministerială nr. 449/1911, modificată în
ianuarie 1912, a fost stabilit cadrul de funcţionare a
acestora. Ele erau organizate pe aceleași principii ca
ale asociaţiile ofiţerilor. Fiecare cerc de subofiţeri era
pus sub președinţia de onoare a comandantului de
garnizoană respectivă și sub președinţia de ordine a
comandantului pieţei locale sau a unui ofiţer superi-
or, ori a unui căpitan, numit, în ambele cazuri de către
comandantul corpului de armată, pe baza recoman-
dărilor comandanţilor de garnizoană avizate de co-
mandantul diviziei pe care căreia își desfășura activi-
tatea
42
.
În anul 1912, ca și în cazul ofiţerilor, prin Parlamen-
tul a votat legea prin care cercurilor militare ale subo-
fiţerilor li se acorda personalitate juridică prin decizii
