Cercul Militar Național - Monografie - page 195

146
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
concert de muzică de promenadă susţinut de Muzica
Reprezentativă a Armatei pe terasa, scările și esplana-
da din faţa palatului Cercului Militar Naţional, precum
și de un foc de artificii.
În ultima zi a aniversării, duminică 16 decembrie,
s-a desfășurat spectacolul „Invitaţie – onor la aniversa-
ră” susţinut de ansamblul muzical„Tinemar”al Cercului
Militar Mangalia, pregătit și condus de locotenent-co-
lonelul Constantin Ștefănescu. În toată această peri-
oadă, în foaierul sălii de cinema a fost deschisă pen-
tru public expoziţia de fotografii, carte și medalistică
sub genericul „Cercul Militar Naţional – 125. Arc peste
timp”.
O altă aniversare importantă a fost împlinirea, 4
februarie 2003, a opt decenii de la inaugurarea oficială
a palatului Cercului Militar, ceea ce a prilejuit organi-
zarea unui alt complex de activităţi. În ziua de 23 ianu-
arie, s-au vernisat două expoziţii importante. În foaie-
rul sălii de spectacole, sub genericul „Palatul Cercului
Militar Naţional – 80 de ani de istorie”, au fost expuse
cărţi, medalii și timbre, iar în Sala Rondă, arhitectul
Gheorghe Leahu a prezentat creaţiile sale în acuare-
lă sub genericul „Palatul Cercului Militar Naţional – un
simbol în cetate”, expoziţie ce a cuprins edificii monu-
mentale din București, construite la sfârșitul secolului
al XIX-lea, clădiri „surori” ale Palatului Cercului Militar,
care erau mândria„Micului Paris”.
A urmat, la 30 ianuarie, lansarea volumului„Cercul
Militar Naţional – prestigios centru cultural”, apărut la
Editura Expert, conţinând aprecieri și consemnări refe-
ritoare la oferta culturală și la activităţile organizate de
Cercul Militar Naţional după anul 1990.
Duminică, 2 februarie, a fost „Ziua Porţilor Deschi-
se”, palatul primindu-și, în straie de sărbătoare, oaspe-
ţii. Aceștia au putut audia în Sala de Marmură un con-
cert susţinut de Muzica Reprezentativă și de Ansam-
blul Artistic al Armatei. Pe 3 februarie, la Sala Norvegi-
ană, s-a lansat primul pliant de prezentare a palatului
urmat de premiera filmului documentar„Cercul Militar
Naţional – un Palat pentru inima României” (realizator
George Mihalcea).
În ultima zi a festivităţilor (4 februarie), a avut loc
în Sala Maură simpozionul aniversar „Palatul Cercului
Militar Naţional – 80 de ani de la inaugurare”, în cadrul
căruia au fost prezentate patru comunicări: „Palatul
Cercului Militar – anevoiosul drum de la idee la edifi-
ciu” (col. dr. Petre Otu); „Palatul Cercului Militar – mo-
nument reprezentativ al arhitecturii românești”(Victor
Simion, istoric de artă); „Consolidarea și restaurarea
Palatului Cercului Militar după cutremurul devastator
din 4 martie 1977” (general de brigadă Traian Pigui);
„Cercul Militar Naţional – prezenţă de prestigiu în viaţa
oștirii și a cetăţii” (general de brigadă Grigore Buciu).
Cu același prilej, Poșta Română a lansat o marcă poșta-
lă specială dedicată Palatului Cercului Militar, la 80 de
ani de la inaugurare.
În aceeași zi, s-a deschis expoziţia„Palatul Cercului
Militar Naţional – cota zero a Căii Victoriei”, organiza-
tă în colaborare cu Uniunea Arhitecţilor din România,
Muzeul Municipiului București și Muzeul Militar Naţio-
nal. Manifestarea s-a constituit într-un adevărat eveni-
ment cultural, fiind expuse, în premieră, documente,
schiţe, planuri și obiecte care fac parte din memoria
palatului. S-au prezentat unele soluţii constructive
cum ar fi, de pildă, pilonii de stejar ce constituie fun-
daţia actuală a clădirii.
O reparaţie istorică binevenită a fost reinstalarea
în palat a busturilor lui Nicolae Filipescu și Vasile Zot-
tu, fondatori ai edificiului. După instaurarea regimului
comunist, busturile celor doi oameni de seamă au fost
scoase din palat și înstrăinate. Cel al lui Nicolae Filipes-
cu a ajuns în depozitele Muzeului Militar Naţional, iar
cel al generalului Vasile Zottu tocmai la malul mării, la
1...,185,186,187,188,189,190,191,192,193,194 196,197,198,199,200,201,202,203,204,205,...265
Powered by FlippingBook