110
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
mareșalii Românii, șeful Marelui Stat Major, inspectorii
generali de armată, foștii președinţi ai Comitetului su-
perior de conducere și de direcţie
4
. Interesant este fap-
tul că monarhul înceta să mai fie patron al instituţiei,
așa cum fusese de la începutul activităţii instituţiei, el
devenind primul dintre membrii de onoare.
Erau membri de drept și în mod obligatoriu toţi
ofiţerii activi cu domiciliul în garnizoana București,
păstrându-și această calitate și după trecerea lor în
rezervă. Cotizaţiile au fost fixate la 0,5% din solda de
grad sau pensie. Pentru ofiţerii de rezervă, dacă aceștia
nu achitau cotizaţia timp de trei luni, pierdeau calita-
tea de membru al Cercului Militar
5
.
Comitetul superior de conducere era prezidat de
comandantul militar al Capitalei, iar din acesta făceau
parte secretarul general al Ministerului Apărării Naţi-
onale, unul dintre subșefii Marelui Stat Major, coman-
danţii de corpuri și divizii din București, care aveau gra-
dul de general, generalii inspectori de armată. Sediul
era la reședinţa Comandamentului militar al Capitalei,
unde aveau loc și întrunirile. Acestea se mai puteau
desfășura și în Palatul Cercului Militar
6
.
Conducerea administrativă era asigurată, în con-
tinuare, de Comitetul de direcţie, numit pe doi ani,
componenţa sa fiind următoarea: președinte – un ge-
neral; vicepreședinte – un general sau un colonel; șase
colonei sau locotenent-colonei de diferite arme și ser-
vicii, dintre care unul era numit de Ministerul Apărării
Naţionale și unul de Ministerul Aerului și Marinei, un
intendant colonel sau intendant locotenent-colonel
ca raportor financiar. Funcţia de secretar al Cercului
Militar era asigurată de către un maior
7
. Ședinţele Co-
mitetului de direcţie erau săptămânale, hotărârile fi-
ind consemnate într-un registru.
De remarcat că se renunţa la Adunarea generală
ca for suprem de conducere, cauza principală fiind iz-
bucnirea conflictului mondial. Fără îndoială, mai era
o explicaţie pentru această situaţie și anume regimul
politic intern. La 10 februarie 1938, regele Carol al II-lea
a instaurat regimul de autoritate personală, punând
capăt regimului democratic-parlamentar care funcţi-
onase vreme de două decenii. Parlamentului, cu struc-
tura sa bicamerală, i s-au luat principalele atribuţii,
convocarea acestuia fiind un atribut al suveranului. De
asemenea, au fost desfiinţate partidele politice și au
fost restrânse de o manieră semnificativă drepturile și
libertăţile cetăţenești. În aceste condiţii, păstrarea unei
astfel de structuri a corpului ofiţeresc din garnizoana
București, cum era, prin tradiţie, Adunarea generală a
Cercului Militar, nu se încadra în„spiritul” vremii.
O problemă îndelung discutată în primăvara și
vara anului 1940 a fost acordarea unui împrumut Cer-
cului Militar din Brașov, operă a arhitectului Constantin
Iotzu
8
. La 1 mai 1940, Corpul 5 armată (Comitetul de
construcţie al Cercului Militar Brașov) a solicitat Cer-
cului Militar al ofiţerilor din garnizoana București un
împrumut de 3 000 000 de lei, bani necesari finalizării
construcţiei sediului propriu. Cum cererea reprezenta
o noutate, Comitetul de direcţie a solicitat întrunirea
Consiliului superior de conducere, prezidat la acea
dată de generalul Gheorghe Argeșeanu
9
.
Acesta s-a întrunit la 13 iunie 1940 și a decis mo-
dificarea unor articole din Statut, Cercul Militar nefiind
îndrituit să acorde împrumuturi, precum și acordarea
sumei de un milion de lei cu ipotecă de prim ordin, pe
termen de cinci ani, cu o dobândă de 3% pe an. Suma
era insuficientă, astfel că autorităţile militare din Bra-
șov au intervenit și au obţinut dublarea împrumutului.
Consiliul superior de conducere a păstrat condiţia de
ipotecă, dar Cercul Militar Brașov nu a fost de acord
10
.
Prin intervenţii la eșaloanele înalte, Cercul Militar Bra-
șov a obţinut ca împrumutul să nu se facă prin ipo-
tecă, ci prin garanţia Ministerului Apărării Naţionale.
Consiliul superior de conducere al Cercului Militar nu
