148
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
splendidul palat în care Cercul Militar își desfășoară ac-
tivitatea de peste opt decenii, una dintre clădirile cele
mai bine întreţinute și conservate din București.
Gestionarea multiplelor activităţi și întreţinerea
unui asemenea edificiu emblematic pentru arhitectu-
ra românească a implicat, după 1990, un imens efort
organizatoric și importante mijloace financiare, numai
parţial asigurate de armată. În primii doi ani, conduce-
rea instituţiei a practicat un management defectuos,
care a afectat atât palatul, prin înstrăinarea unor spaţii,
cât și instituţia. Dar, o dată cu instalarea, în 1992, a unei
noi echipe (colonel Petru Acea, director, colonel Anton
Iancu, director-adjunct), lucrurile au început să se îm-
bunătăţească, atât în privinţa ofertei culturale – din ce
în ce mai bogate –, cât și a conservării și protejării stării
de fixaţie și a efectuării lucrărilor imperative de între-
ţinere a clădirii.
În primii ani de după revoluţie, s-a mers pe prin-
cipiul că instituţia se poate autofinanţa integral, lucru
care nu a fost posibil, mai ales că în palat funcţionau și
alte structuri ale armatei (Centrul de Informare-Docu-
mentare, Redacţia militară de Radio-Televiziune „Pro-
Patria”, Biblioteca Militară Naţională, Uniunea Naţiona-
lă a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Aso-
ciaţia Sportivă„Armata” București, Restaurantul Militar
București) pentru care armata nu a alocat, la capitolul
de întreţinere, nici un leu.
În martie 1993, Cercul Militar Naţional și-a epuizat
resursele financiare, ceea ce l-a obligat pe directorul
instituţiei, colonelul Petru Acea, să solicite, în scris, mi-
nistrului Apărării Naţionale, revenirea la sistemul finan-
ţării de la buget, cel puţin parţial, urmând ca veniturile
realizate prin activităţile proprii să fie folosite pentru
întreţinerea și dotarea clădirii cu mijloacele materi-
ale necesare menţinerii la un nivel corespunzător de
funcţionalitate. Intervenţia a fost salutară și a rezolvat
o situaţie de criză. Un timp, sistemul mixt, al dublei
finanţări, a fost în vigoare, dar fondurile acordate de
minister au rămas insuficiente, fapt ce s-a răsfrânt ne-
gativ asupra programului de modernizări ale edificiu-
lui. O comisie a Direcţiei Relaţii Publice a Ministerului
Apărării Naţionale (structură care avea în subordine
Cercul Militar Naţional), condusă de colonelul Ion Chi-
ciudean, la acea dată locţiitor al șefului direcţiei, care
a controlat instituţia în perioada 10-12 mai 2000, con-
cluziona: „Din punct de vedere arhitectonic, clădirea
este înscrisă în patrimoniul naţional, ceea ce incumbă
preocupări sporite privind întreţinerea și conservarea
Palatului Cercului Militar Naţional. Deși în instituţie se
desfășoară activităţi de protocol sau culturale, la cel
mai înalt nivel, ale conducerii și structurilor centrale
ale Ministerului Apărării Naţionale, fondurile financia-
re alocate întreţinerii și funcţionării sunt insignifiante.
Acest fapt trebuie semnalat, deoarece este posibil ca
urmările să fie ireparabile dacă se continuă cu actuala
stare de pauperitate”.
După anul 1990, CerculMilitar Naţional s-a confrun-
tat și cu presiunea unor instituţii și organizaţii de stat
sau ale vieţii civile, pentru desfășurarea, prin eludarea
reglementărilor existente, a unor evenimente – nunţi,
baluri – în Sala de Marmură, una dintre cele mai fru-
moase pe care și le permite România. Nu de puţine ori,
regimul de„gratuitate”, deși ilegal, era de la sine înţeles.
Aceasta a determinat ca, în aprilie 2000, directorul
Cercului Militar Naţional, colonelul Anton Iancu, să-i
solicite, în scris, ministrului Apărării Naţionale, stopa-
rea aprobării unor astfel de „acţiuni” care riscau să de-
gradeze iremediabil ambientul sălii, refăcut cu atâtea
eforturi.
Demersul directorului instituţiei a fost susţinut
solidar de redacţiile emisiunilor militare de radio și te-
leviziune „Pro Patria” și de săptămânalul „Observatorul
militar”. Pe baza acestei intervenţii, care avea avizele
favorabile ale tuturor organismelor implicate, s-au
