90
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
unui ajutor financiar consistent pentru a plăti datoriile
și a începe lucrările.
Ministerul de Război a optat pentru a doua solu-
ţie, dar acordarea unui împrumut implica acordul Con-
siliului de Miniștri. Cu Referatul nr. 15 542 din 9 octom-
brie 1919, ministrul de război, generalul Ion Rășcanu,
a cerut Guvernului aprobarea pentru un împrumut de
2 066 272 lei din creditul de război. Guvernul însă nu a
fost de acord cu această solicitare, astfel că a trebuit să
se găsească altă soluţie.
Noile organe de conducere numite de Ministerul
de Război se confruntau cu o situaţie cu totul deose-
bită. Clădirea era neterminată iar interioarele suferi-
seră mari stricăciuni, mai ales în ultimele săptămâni
ale ocupaţiei germane. Exista, de asemenea, o mare
fluctuaţie de ofiţeri în București, armata fiind în curs
de desfășurare a operaţiilor din Transilvania, astfel că
s-a renunţat la strângerea cotizaţiilor.
Cercul Militar avea destule datorii și obligaţii faţă
de diverse firme care executaseră o serie de lucrări îna-
inte de război și chiar unele procese. Lipsa de bani era
acută, iar Cercul Militar risca executarea silită pentru
neplata datoriilor. Singura soluţie era un nou împru-
mut, dar Casa Dotaţiei Oastei numai avea posibilitatea
de a onora împrumutul acordat înainte de război. În
atari condiţii, Cercul Militar l-a însărcinat pe colonelul
Victor Zottu, de la Direcţia 4 geniu, să intre în tratati-
ve cu Creditul Urban București, pentru a perfecta un
împrumut cu scopul de a plăti datoriile presante. Nici
această soluţie nu a dat rezultate, astfel că mai rămâ-
nea problema închirierilor, dar și în acest caz instituţia
s-a confruntat cu situaţii complicate.
Pe baza unei delegaţii scrise date de generalul
Gheorghian, arhitectul Boboc, cel rămas în București,
pe timpul ocupaţiei, cu misiunea de a asigura paza
clădirii, a închiriat sala de cinematograf, sala de sub
terasă și o prăvălie de pe Bulevardul Elisabeta lui Iani
Velizaratos. Închirierea s-a făcut pe doi ani cu începere
de la 1 decembrie 1918, preţul chiriei fiind de 86.000
lei anual.
Comitetul de direcţie, în ședinţa sa din 4 iulie
1919, a admis contractul de închiriere, dar numai pe
durata unui an. Hotărârea a fost adusă la cunoștinţa
lui Velizaratos (la data de 7 iulie 1919), dar serviciul de
Contencios al Ministerului de Război a admis valabili-
tatea contractului pe doi ani
2
. Comitetul a mai închiriat
lunar Direcţiei Anuarului General o prăvălie pe strada
Sărindar, pentru suma de 600 lei.
Aceste contracte nu erau avantajoase pentru in-
stituţie, Comitetul de direcţie dorind o închiriere pe
termen lung a tuturor spaţiilor. În consecinţă, s-au or-
ganizat o serie de licitaţii, dar ofertele nu au fost consi-
derate satisfăcătoare, astfel că s-a recurs la închirierea
prin bună învoială. Cea mai avantajoasă ofertă a venit
din partea Mohr & Compania și Ch. Teodoru. Scopul
celor doi întreprinzători era de a face din palatul Cer-
cului Militar un centru comercial prin deschiderea de
restaurante, cafenele, berării, hotel. Se oferea o chirie
de 500 000 lei pe an și o sumă de 4 000 000 lei pentru
stingerea datoriilor instituţiei, plus o serie de facilităţi.
Soluţia era tentantă, dar, în cele din urmă, a fost res-
pinsă de Adunările generale din 27 iulie, 6 august și
12 august 1920. În cursul acestor adunări, discuţiile au
fost foarte vii, unii dorind închirierea, alţii respingând-
o. Partizanii primei opţiuni arătau că palatul ajunsese,
după cum aprecia generalul Nicolae Rujinski, „un cuib
de șobolani și de insecte; totul se fură și se ruinează”
3
.
În aceste condiţii, oferta firmei Mohr & Compania și Ch.
Teodoru era singura modalitate care putea salva Cer-
cul Militar care, practic, nu mai avea bani pentru func-
ţionare. Cei care se împotriveau arătau, dimpotrivă, că
prin această închiriere se urmărea preluarea clădirii,
folosindu-se de greutăţile financiare ale instituţiei.
