92
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
avansat suma de 1 000 000 lei anual. Cu suma rămasă
și cu veniturile pe care le avea nu se puteau finaliza
lucrările, astfel că s-a intervenit la Guvern pentru ca
împrumutul de 6 000 000 lei să rămână în întregime
Cercului Militar pentru lucrări. Prin Jurnalul Consiliului
de Miniștri nr. 4217 din 16 decembrie 1921, solicitarea
a fost aprobată, urmând ca plata datoriilor să se facă
prin rate anuale de 704 346 lei pe timp de 15 ani. Suma
de 6 000 000 de lei a fost pusă la dispoziţie și virată în
martie 1922
8
. Conducerea Cercului Militar a mai decis
să pună gaj titlurile de rentă și obligaţiuni în sumă de
1 319 000 lei ce se găseau evacuate la Moscova. Casa
de Depuneri și Consemnaţiuni a oferit pentru acest
gaj 600 000 lei
9
. Cei 6 600 000 lei au rămas în casieria
Cercului Militar.
Cum ofiţerii din garnizoana București nu mai
plăteau cotizaţii, așa cum era practica înainte de răz-
boi, de la data de 1 aprilie 1921, conducerea Cercului
Militar a cerut Ministerului de Război mărirea chiriei
pentru spaţiile utilizate, de la 262 000 lei la 500 000
lei. Ministerul nu a aprobat acest lucru, dar a acordat
Cercului Militar o subvenţie de 150 000 lei. Cu toate
eforturile, asigurarea fondurilor a reprezentat, în primii
ani de după război, cea mai spinoasă problemă pentru
conducerea Cercului Militar.
Pentru completarea lor s-a recurs la închirierea
spaţiilor comerciale, dar în acest domeniu Cercul Mi-
litar a continuat să se confrunte cu numeroase proce-
se. Unul din ele era legat de Iani Velizaratos, al cărui
contract expirase la 1 decembrie 1920. Fostul chiriaș a
refuzat să părăsească încăperile (sala de cinematograf,
sala de sub terasă și prăvălia din Bulevardul Elisabeta),
motiv pentru care Cercul Militar i-a intentat proces.
Deși Cercul Militar a avut câștig de cauză în instanţă,
Velizaratos și subchiriașii săi au făcut apel, astfel că au
utilizat spaţiile și în anul 1921
10
, așa că abia la sfârșitul
acestuia au fost obligaţi să le evacueze. La fel a proce-
dat și A. Anastasescu, al cărui contract pentru prăvălia
din strada Sărindar expirase tot în 1920.
De asemenea, Cercul Militar a deschis proces și
Marilor Magazine„Menajera”, pe care l-a câștigat. Aces-
tea au înaintat recurs la Curtea de Casaţie, reușind să
caseze decizia Curţii de Apel din București, procesul
fiind transferat la Curtea de Apel Craiova. În anul 1921,
localul sălii de cinematograf a fost utilizat în mod frau-
dulos de către societatea„Soarele”. Cercul Militar a reu-
șit abia la jumătatea lunii iunie 1922 să scoată această
firmă din localul său. Pentru folosirea sălii de cinema-
tograf s-a făcut o convenţie cu societatea „American
FilmCompany”, căreia i s-au dat 30% din încasări, după
ce se plăteau taxele către stat. În anul 1922, veniturile
nete ale Cercului Militar din utilizarea sălii de cinema-
tograf au fost de 218 444 lei
11
.
Tot în cadrul situaţiilor dificile – și păguboase,
totodată – din primii ani postbelici, se înscrie și dife-
rendul cu Parlamentul României. În 1920, ca urmare a
intervenţiilor deputaţilor D.R. Ioaniţescu și generalu-
lui Gheorghe Cantacuzino, generalul Istrati a fost de
acord cu punerea sălii celei mari, astăzi Restaurantul
Militar, la dispoziţia Comitetului Parlamentar pentru
ca deputaţii să ia masa în timpul sesiunii parlamen-
tare. În schimb, Cercul Militar primea 7 000 de lei pe
lună. Același D.R. Ioaniţescu și părintele Vasile Lucaciu
au închiriat o altă parte din local pentru Clubul Parla-
mentar, pentru o sumă anuală de 120 000 lei, plătită în
tranșe trimestriale
12
.
Parlamentarii au folosit spaţiile Cercului Militar
timp de un an, însă fără a achita sumele aferente. Doar
Clubul Parlamentar a plătit 30 000 de lei pentru primul
trimestru. Cercul Militar a făcut demersuri insistente
pentru a recupera sumele cuvenite, dar Camera Depu-
taţilor, schimbându-și componenţa, iar alegerile fiind
câștigate de liberali, a refuzat cu obstinaţie să-și onore-
