113
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
un ofiţer din secretariatul general al Subsecretariatului
de Stat al Armatei de Uscat.
Fondurile proveneau din cotizaţiile membrilor de
drept (0,03% din solda brută) și admiși (0,06% din pen-
sia brută), din subvenţii acordate de Ministerul Apără-
rii Naţionale și alte instituţii de stat și din administrarea
patrimoniului.
Personalitatea juridică acordată cercurilor militare
în temeiul legii din 28 ianuarie 1912 a încetat o dată cu
promulgarea noului act normativ, iar bunurile lor au
trecut în proprietatea noii instituţii care le administra.
Cercurile militare erau, practic, dizolvate, drepturile și
obligaţiile lor trecând asupra noii instituţii. Organele
de conducere ale cercurilor militare locale erau stabili-
te de Comitetul de direcţie și aprobate de minister.
Legislaţia adoptată în februarie 1942 era emanaţia
unui regim autoritar, care dorea să exercite un control
sever asupra tuturor segmentelor societăţii românești.
Ea a însemnat desfiinţarea efectivă a cercurilor mili-
tare, instituţii private, care dispuneau de organe de
conducere alese și de fonduri proprii. În aceste condi-
ţii, Cercul Militar al ofiţerilor din garnizoana București
și-a pierdut personalitatea juridică, mai ales că, prin-
tr-o convenţiune specială între Casa Cercurilor Militare
și Casa Oștirii, încheiată la 3 iulie 1943, Cercul Militar
din București a intrat sub administraţia acesteia din
urmă
23
. Dar noua măsură a avut și consecinţe pozitive,
mai ales din perspectiva reabilitării palatului.„Podoabă
a Capitalei”, aflat deja într-o stare de degradare. Doar
unele săli mai puteau fi folosite, celelalte, mai ales cele
închiriate, ajunseseră focar de infecţie. Arhitectura ini-
ţială era de nerecunoscut, mobilierul sălilor era uzat,
iar hotelul avea instalaţia sanitară defectă, astfel că
apa ajungea până la etajul al doilea. Ca urmare, Primă-
ria Capitalei, primar fiind nimeni altul decât generalul
Ion Rășcanu, fostul ministru de Război, a închis o parte
din săli pentru insalubritate și lipsa de morală publică.
Casa Oștirii a elaborat un plan de refacere a Cer-
cului Militar, atât a instituţiei, cât și a palatului, care a
presupus, într-o primă etapă, rezilierea tuturor con-
tractelor de închiriere. Apoi, începând cu 3 august
1942, s-au efectuat, timp de cinci luni, ample lucrări
de reparaţii și întreţinere, schimbându-se și destinaţia
unor săli. Spaţiile au fost reorganizate, deschizându-
se magazine, ateliere, berărie, cinematograf, popote
etc. care deserveau numai personalul ofiţeresc. Pentru
majoritatea dintre aceste spaţii, casa asigura o chirie la
nivelul pieţei. Cinematograful, berăria și bufetul erau
exploatate direct de conducerea numită de casă.
Lucrările de restaurare au fost conduse de un co-
lectiv mai larg din care au făcut parte căpitanul inginer
Ioan Avram, delegatul Ministerului de Război, arhitec-
tul diplomat Eugen Stark, elevul arhitect Jean Tevel,
căpitanul Ioan Popescu, șeful administrativ al cercului,
plutonierul Dumitru Gholdea, C. Andronic, delegatul
sindicatului alimentar ș.a.
Cele mai dificile lucrări au fost efectuate la sub-
sol, în cele două săli (Bizantină și Norvegiană), unde
s-a instalat popota, iar în sala Gotică – barul. În sala
Bizantină, devenită acum spaţiul principal al popotei,
funcţionase în anii din urmă un cinematograf, astfel că
unul din capetele sălii fusese distrus, pentru a facilita
instalarea cabinei de proiecţie. Pictura originală se de-
gradase, iar diferitele ornamente, adesea fără gust ar-
tistic, afectaseră atmosfera sălii. Au fost refăcute cape-
tele sălii cu ornamentaţia în stuc, iar apoi s-a decorat
întreaga sală de către pictorii Dumitru (Dem) Iordache
și Gh. Lobin, care erau la acea dată concentraţi. Aceștia
au ales culoarea ivoriu fildeș, iar nișele au fost decorate
cu simbolurile provinciilor României.
Sala Norvegiană a fost tencuită într-o imitaţie de
piele de Cordoba, iar pe un perete întreg Dem Iorda-
che și Gh. Lobin au executat o pictură murală, repre-
