105
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
Un alt ofiţer care a adus servicii importante Cer-
cului Militar și palatului a fost locotenent-colonelul in-
tendent Theodor Dumitriu, care a îndeplinit mulţi ani
funcţia de casier. În 1929, Adunarea generală i-a acor-
dat o pensie viageră, în semn de recompensă pentru
activitatea depusă
66
.
Din primii ani de funcţionare, s-a vădit faptul că
hotelul de la etajul patru nu mai satisfăcea nevoile de
cazare ale ofiţerilor din garnizoană și nici pe ale celor
veniţi din provincie, ceea ce a provocat nu o dată ne-
mulţumiri.
Pentru acoperirea necesităţilor, Comitetul de con-
ducere a studiat posibilitatea construirii câtorva etaje
deasupra clădirii. Calculele făcute de specialiștii mi-
litari au arătat că fundaţiile edificiului suportau încă
două sau trei niveluri. Marele dezavantaj era însă că
procedându-se astfel s-ar fi stricat liniile armonice ale
faţadelor palatului, care intrase deja în conștiinţa pu-
blică drept o construcţie monumentală. De asemenea,
costurile ar fi fost foarte mari, ele cifrându-se la 50-60
milioane lei pentru două etaje.
Ţinând seama de aceste consideraţii, Comitetul
de conducere a renunţat la ideea de a supra-înălţa clă-
direa și a intrat în tratative cu vecinul palatului pen-
tru a construi un hotel pentru ofiţeri. Terenul de lângă
palat avea o suprafaţă de 1 200 m
2
, ceea ce permitea
ridicarea unei clădiri de cinci-șapte etaje, cu aproape
200 de camere, dintre care 40 de apartamente. Noua
clădire putea să fie legată cu etajele Palatului Cercului
Militar, formând practic un singur corp
67
. Sumele ne-
cesare urmau să fie împrumutate de la Creditul Urban
București în condiţii avantajoase. Intenţia nu s-a mate-
rializat, deoarece terenul nu a putut fi cumpărat. Pe el
a fost construit cinematograful Traian.
În perioada interbelică s-a reușit, după multe efor-
turi, să se stingă litigiul cu Primăria Capitalei, creat
înainte de război. Palatul Cercului Militar s-a construit,
așa cum am arătat, pe un teren propriu. Ulterior, prin
decizia nr. 81 din 15 februarie 1912, Primăria a cedat în
mod gratuit o suprafaţă de 103,70 m
2
necesari pentru
egalarea unghiurilor. Terenul dintre faţada Cercului Mi-
litar și Calea Victoriei a rămas în proprietatea Primăriei
Municipiului București. În august 1913, între Primărie
și Cercul Militar s-a încheiat o convenţie care prevedea
construirea de către municipalitate a două terase. Sub
terasa superioară, care era lipită chiar de clădire, urma
să se construiască un gang și un local subteran. Tere-
nul aferent gangului s-a pus gratuit la dispoziţia Cercu-
lui Militar, bolta de acoperire urmând să fie construită
de cerc. Subsolurile au rămas proprietatea Primăriei,
iar Cercul Militar se obliga să ofere căldură și apă încă-
perilor de aici.
La 10 iulie 1914, Primăria Capitalei a aprobat ce-
darea construcţiei terasei scuarului Sărindar, în schim-
bul concesiunii pe un termen calculat în raport cu
timpul necesar amortizării cheltuielilor și procentului
investit în construcţia respectivă. Cercul se obliga să
construiască terasa pe spezele proprii, în conformita-
te cu planurile Primăriei, în așa fel încât, la terminarea
concesiunii, terasa să poată fi exploatată independent
de palat.
Cercul Militar a construit terasa din faţa clădirii,
dar relaţiile cu Primăria Capitalei au fost, practic, în-
trerupte din cauza războiului. Litigiul s-a redeschis în
1921, când Primăria aducea la cunoștinţa conducerii
Cercului Militar, prin adresa nr. 18263, din 4 august, că,
spre a se putea stabili drepturile de folosinţă asupra
terasei din faţa Cercului Militar și drepturile comune
care rezultă din convenţiile anterior semnate, s-a sta-
bilit o comisie care urma să se întrunească într-o pri-
mă ședinţă la 6 august 1921. Cercul Militar era rugat să
participe la activitatea acestei comisii pentru a arăta
actele pe care le poseda în această problemă.
