98
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
opt din Paris, două din Banat, unu din Stuttgart, unu
din München ș.a. Comisia – formată din G. Gr. Canta-
cuzino, președintele Camerei Deputaţilor, Ed de Joly,
arhitectul Camerei Deputaţilor din Paris, Paul Wallot,
Kaiserl Baurat, Al. Orăscu, arhitect și senator, George
Duca, deputat, Grigore Cerchez, inginer arhitect – a
acordat premiul întâi proiectului propus de Dimitrie
Maimarolu, ce purta ca motto „România”, premiul II
revenind arhitectului italian Giulio Magni din Roma,
iar premiul III arhitecţilor români Mincu și Băicoianu
33
.
Palatul Camerei Deputaţilor a fost inaugurat în anul
1907.
Dimitrie Maimarolu a fost membru fondator al So-
cietăţii Arhitecţilor Români, organism ce a luat fiinţă
la 26 februarie 1891 și a fost ales la 4 martie același
an, în primul comitet de conducere al acestei instituţii.
A continuat să facă parte din el până în anul 1899. A
proiectat, de asemenea, bisericile Armenească, Sf. Sil-
vestru, precum și Palatul Senatului, ce urma să fie con-
struit în București, la intersecţia Căii Victoriei cu Splaiul
Independenţei. În 1892 a făcut parte din colectivul de
specialiști care au reînfiinţat Școala de Arhitectură,
instituţie care a funcţionat până în 1897, când Spiru
Haret, ministrul învăţământului, a decis reînfiinţarea
secţiei de arhitectură la Școala de Arte Frumoase din
București. Dimitrie Maimarolu a încetat din viaţă în
1926, la vârsta de 67 de ani. Un colaborator apropiat al
lui Dimitrie Maimarolu a fost arhitectul francez Ernest
Doneaud (1870-1959), care s-a ocupat de decoraţiile
interioare ale Palatului Cercului Militar.
O perioadă fastă în activitatea instituţiei
După inaugurare, Cercul Militar, beneficiind de un
local propriu, înzestrat cu toate facilităţile și având o
situaţie financiară ceva mai bună, a cunoscut cea mai
fastă perioadă din istoria sa de până atunci.
Biblioteca și-a sporit considerabil fondul de carte,
atât prin donaţii, cât și prin cumpărarea de cărţi. Cea
mai importantă donaţie a aparţinut generalului Ale-
xandru Tell, fost președinte al Comitetului de adminis-
traţie, care a oferit aproape 4 000 de volume, de mare
utilitate și astăzi
34
. La rândul lor, colonelul în rezervă
Boian a donat 350 de lucrări, iar d-na Bălănescu 19 vo-
lume, acestea provenind din biblioteca fratelui său, lo-
cotenent colonel Andrievici. În anul următor, colonelul
în rezervă Coradino Atillio a donat 155 lucrări diverse.
Pe lângă acestea, Cercul Militar s-a adresat unor
instituţii, solicitând trimiterea de lucrări care să con-
tribuie la lărgirea orizontului de cunoaștere a corpu-
lui ofiţeresc din Capitală. Urmare a acestor demersuri,
Academia Română a trimis 312 lucrări, Casa Școalelor
– 152 volume, Editura„Cartea Românească”– 83 de vo-
lume, Editura „Cultura Naţională” – 47 lucrări, Ministe-
rul Cultelor – 84 de volume, Fundaţia„Principele Carol”
– cinci volume etc.
În același timp, prin bugetele sale, Cercul Militar
a alocat sume pentru achiziţia de cărţi. Astfel, în 1924
s-au cumpărat 100 de lucrări
35
, în 1925 – 27 de volu-
me
36
, în 1926 – 334 de volume
37
, în 1927 – 227 de volu-
me
38
etc. Prin donaţii și achiziţionări, Biblioteca și-a spo-
rit constant fondul de carte. Dacă în 1931 existau 7 700
de volume, în 1940 fondul de carte însuma 11 000.
În afară de lucrări, ofiţerii mai găseau, ca și în pe-
rioadele anterioare, o serie de reviste și ziare. În cursul
anului 1923, de exemplu, Cercul Militar era abonat la
13 reviste și două ziare românești și la 19 reviste străine
și trei ziare străine
39
, pentru ca în 1927 numărul abona-
mentelor să fie de 19 reviste și șapte ziare românești
și 32 de publicaţii străine, dintre care 26 de reviste și
șase ziare
40
.
Oferta relativ bogată a determinat sporirea nu-
mărului de cititori. În perioada interbelică, biblioteca
a fost frecventată de 2 500-4 000 de ofiţeri anual, ajun-
gând în unele perioade și la 100 de persoane zilnic.
