132
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
mai erau expresia iniţiativei corpului ofiţeresc dintr-o
anumită garnizoană și nu aveau statut de persoană ju-
ridică și morală, ca odinioară, instituţiile de acum fiind
finanţate, parţial, de la bugetul de stat. Cu alte cuvinte,
cercurile militare de după 1992 nu se constituiau ca in-
stituţii de drept privat ale ofiţerilor, ci făceau parte din
organica departamentului de resort. De asemenea, se
adresau nu numai ofiţerilor și subofiţerilor, așa cum
era până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial,
ci și salariaţilor civili, membrilor de familie, studenţilor
militari. Din această perspectivă, acestea se apropiau
mai mult de casele armatei de până atunci.
Casa Centrală a Armatei a intrat și ea în ansamblul
restructurărilor și reașezărilor după evenimentele din
decembrie 1989. Activitatea instituţiei a fost suspen-
dată până la 25 ianuarie 1990, acţiunile fiind reluate
treptat. La 28 februarie 1990, întregul personal militar
al Casei Centrale a Armatei a depus noul jurământ.
După evenimentele din decembrie 1989, în cadrul
dezbaterilor generale privind locul și rolul instituţiilor
de cultură din armată, în rândul personalului și al con-
ducerii instituţiei, dar și al noilor autorităţi militare, s-a
pus și problema statutului și viitorului Casei Centrale
a Armatei. O expresie a acestor preocupări și frămân-
tări este Raportul nr. 33 din 12 februarie 1990 al șefului
Casei Centrale a Armatei, colonelul George Ionescu,
adresat șefului Direcţiei pentru Educaţie Patriotică și
Cultură a Armatei, organism înfiinţat la începutul lunii
ianuarie 1990. Documentul conţinea mai multe pro-
puneri, multe dintre acestea urmărind reluarea tradi-
ţiei de până la instaurarea regimului comunist. Astfel,
se cerea ca instituţia să revină la denumirea primită la
înfiinţare, respectiv Cercul Militar. Multiplele sarcini ce
îi reveneau în domeniul educaţiei patriotice și al răs-
pândirii culturii în rândul cadrelor militare, precum și
perspectiva unor servicii metodice pentru celelalte in-
stituţii de profil, impuneau ca denumirea să fie chiar
„Cercul Militar Naţional”.
Documentul instituia posibilitatea ca generalii,
ofiţerii, maiștrii militari și subofiţerii din garnizoana
București să poată deveni, la cerere, membri de drept
ai Cercului Militar Naţional. Cadrele militare în rezervă
provenite din cele active puteau să devină membri vo-
luntari. Ambele categorii urmau să plătească o cotiza-
ţie lunară care să nu depășească 1% din solda de grad.
Membrii de drept și cei voluntari aveau unele avantaje
materiale, facilităţi și priorităţi la activităţile cercului.
Președintele României, primul ministru al Guver-
nului, ministrul Apărării Naţionale, adjuncţii săi, co-
mandanţii armatelor și cei ai comandamentelor de
armă, șefii direcţiilor centrale, urmau să aibă statutul
de membri de onoare. Președinţii de onoare ai Cercu-
lui Militar trebuiau să fie președintele României și mi-
nistrul Apărării Naţionale. Comisia de control financiar
a cercului era condusă de șeful Direcţiei financiare sau
de locţiitorul acestuia. Un consiliu de administraţie,
având în funcţia de președinte pe comandantul gar-
nizoanei București, asigura conducerea instituţiei. În
document se cerea revenirea la denumirea sălilor de
până la decizia din 1 aprilie 1988 și se făceau o serie de
propuneri privind natura activităţilor ce urmau să se
desfășoare în fiecare spaţiu.
În atmosfera acelei perioade era greu ca aseme-
nea propuneri să fie materializate rapid. Ţara ieșise
dintr-un sistem totalitar care adusese populaţia la dis-
perare iar lucrurile nu erau tocmai limpezi în societate.
De asemenea, foarte puţină lume cunoștea istoria pa-
latului și a instituţiei în sine. Totuși, autorităţile militare
de atunci au fost de acord cu unele propuneri, cum ar
fi rectificarea statelor de organizare, revenirea la ve-
chile denumiri ale sălilor, reţinerea de către instituţie a
unei părţi din veniturile realizate etc.
Cea mai importantă propunere acceptată a fost
schimbarea denumirii instituţiei, astfel că, prin Ordinul
ministrului Apărării Naţionale nr. N.4532 din 14 august