59
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
Roma, Viena și Berlin. La a treia licitaţie, desfășurată la
20 octombrie 1900, nu s-a prezentat niciun concurent,
iar comisia a decis să organizeze alta pe 21 februarie
1901
56
. Ședinţa a avut loc la data fixată, dar, din nou,
arhitectul Socolescu a fost singurul prezent
57
. Situaţia
ce se crease era deosebită și, pentru luarea unei decizii
optime, comisia, condusă de generalul Eraclie Arion, a
convocat, în ziua de 23 martie 1901, Adunarea genera-
lă a membrilor Cercului Militar din București. S-au ex-
pus măsurile întreprinse până atunci și s-au prezentat
condiţiile puse de constructor.
Antrepriza Socolescu era de acord să înceapă con-
strucţia, valoarea fiind de 1 310 000 lei, dar aceasta re-
prezenta numai o parte din întreaga clădire, respectiv
lucrările de săpătură, zidărie, tencuială exterioară, ten-
cuieli simple interioare, pardoseli simple, scările, sub-
solul, parterul și antresolul. Aceste lucrări urmau să se
efectueze în doi ani de la data încheierii contractului.
Garanţia era de 10% din valoarea lucrărilor, respectiv
de 131 000 lei, la care nu se plătea dobândă până la re-
cepţia provizorie a lucrărilor. Plata urma să se facă prin
situaţii lunare, cu bonuri ipotecare garantate cu valoa-
rea terenului și a clădirii, purtând o dobândă de 8% pe
an din ziua emiterii lor și până la achitare, plătibilă prin
cupoane trimestriale. Partea superioară a clădirii urma
să se finalizeze într-o perioadă ulterioară sub îndruma-
rea a trei membri delegaţi ai comisiei instituite în ianu-
arie 1899, supravegherea lucrărilor urmând să se facă
de arhitectul Dimitrie Maimarolu, ajutat de o comisie
de control, compusă din ofiţeri de geniu
7
. Majoritatea
celor prezenţi nu a fost de acord cu aceste condiţii,
astfel că s-a luat hotărârea de amânare a lucrării până
când se vor ivi împrejurări mai favorabile. Cauza prin-
cipală a acestei situaţii consta în criza financiară severă
pe care o traversa în acel moment România. Era greu
atât pentru firmele de construcţie cât și pentru coman-
ditar să găsească soluţii reciproc acceptabile.
De construcţia clădirii erau interesaţi și unii în-
treprinzători din străinătate, care au și trimis oferte la
București
58
. Cu toate acestea, în anul 1900 s-a bătut
practic pasul loc, totul limitându-se la discuţii, fără a se
întrevedea o soluţie pentru problema financiară și un
termen pentru începerea lucrărilor.
Adunarea generală din 29 ianuarie 1901 avea la
punctul patru al ordinii sale de zi problema „Mijloace-
lor prin care s-ar putea realiza fondurile trebuincioase
pentru construcţia Palatului Cercului Militar”
59
. Ca și în
alte rânduri, discuţiile au fost animate, soluţiile propu-
se fiind de o mare diversitate. Din nou s-a evocat posi-
bilitatea emiterii de acţiuni pentru toţi ofiţerii armatei,
dar mai mulţi membri au arătat că ofiţerii din provin-
cie vor avea foarte mari reţineri în a cumpăra aseme-
nea acţiuni pentru o construcţie care nu se găsește în
garnizoana lor. Nici loteria nu a fost admisă pentru că
prezenta certe dezavantaje, rămânând în sarcina co-
mitetului de administraţie să găsească o societate de
credit pentru a acorda un împrumut în vederea finali-
zării lucrărilor
60
.
Cum problema începerii lucrărilor rămânea în
suspensie, Comitetul a convocat, la 23 martie 1901, o
Adunare generală extraordinară pentru a lua o hotărâ-
re definitivă în privinţa acestei îndelung discutate pro-
bleme. Participarea ofiţerilor a fost numeroasă, 360 de
persoane, dovadă a interesului generat în rândul lor.
Dezbaterile au fost dominate de un curent pesi-
mist, alimentat de situaţia financiară grea a ţării, dar
și de zădărnicia eforturilor de până atunci. Timp de
aproape cinci ani, corpul ofiţeresc al garnizoanei s-a
mobilizat exemplar în jurul ideii construirii palatului,
iar succesele obţinute (terenul, concursul, alegerea
proiectului) i-a făcut să spere că vor avea, în sfârșit, la
capătul unui sfert de veac de existenţă, casa proprie,
unde să se adune. De aceea, mai mulţi ofiţeri (genera-
lul Alexandru Tell, colonelul Hiottu, colonelul Dumitru
