Repere istorice
1876
• Cercul Militar al Ofiţerilor din Garnizoana Bucureşti s-a înfiinţat la data de 15 decembrie 1876, ca formă de asociere privată a ofiţerilor; închirierea sau construcţia localului, precum şi desfăşurarea activităţilor fiind asigurate financiar prin cotizaţiile membrilor. Noua instituție a fost pusă sub patronajul lui Carol I (domnitor la acea dată, iar, din 1881, rege).
• Primul conducător al Cercului Militar a fost generalul Alexandru Zefcari (1876-1877).
• Cercul Militar a funcţionat, la început în localuri închiriate. După Războiul pentru Independenţă, Cercul Militar şi-a reluat activitatea, încercând să răspundă într-o măsură cât mai mare scopurilor pe care şi le-a propus prin statutele sale. El a continuat să funcţioneze în acelaşi local al Eforiei, de pe Bulevardul Regina Elisabeta, loc central, care îi asigura vizibilitatea. Apoi, din aprilie 1897, s-a mutat în Casa Greceanu aflată la intersecţia Calea Victoriei cu Bulevardul Regina Elisabeta, lângă biserica Doamnei. În 1902, Cercul Militar a închiriat vestita casă Oteteleşanu care, peste circa două decenii, va fi dărâmată, pe locul ei înălţându-se Palatul Telefoanelor. Necesitatea unui local propriu s-a resimţit de la debutul activităţii sale, iar ideea unei clădiri monumentale, a unui palat, a apărut, după toate probabilităţile, în 1889 şi a aparţinut generalului Eraclie Arion.
1889
• Generalul Eraclie Arion a lansat ideea construirii unui palat propriu care să găzduiască instituția Cercului Militar.
1894
• Cercul Militar și-a îndreptat atenția pentru un posibil loc de construcție al localului propriu spre terenul rămas viran în urma demolării Bisericii Sărindar. După demolarea Bisericii Sărindar, atenția Cercului Militar s-a îndreptat spre terenul rămas viran, ca posibil loc de construcție al localului propriu.
Biserica Sărindar (1650-1894)
1896
• Ideea construirii unui local propriu, a unei clădiri monumentale a căpătat un impuls odată cu obţinerea de către Cercul Militar a calităţii de „persoană juridică şi instituţie de interes general al armatei prin legea 1612 din 18 martie 1896, semnată de regele Carol I.
• Terenul, pe care s-a scris o parte din istoria Bucureştilor vreme de câteva secole, a fost cedat, prin decizia Parlamentului, Ministerului de Război, pentru ridicarea Cercului Militar. Tradiţia corpului ofiţeresc obliga la construcţia unui edificiu prin care gloria şi monumentalitatea de odinioară a Sărindarului să fie continuate.
• În conformitate cu Legea nr. 461 din 5 aprilie 1898 promulgată de regele Carol I, Ministerul Domeniilor era autorizat să cedeze gratuit administrațiunii de război pentru clădirea Cercului Militar, locul situat între Bulevardul Regina Elisabeta și Strada Sărindar.
Legea nr. 461 din 5 aprilie 1898 promulgată de regele Carol I
1899
• Se alege prin concurs public proiectul arhitectului Dimitrie Maimarolu.
• La 4 februarie, profesorul G. Ionescu-Gion a conferenţiat, în prezenţa regelui Carol I, despre „Istoria militară a Bucureștilor până la 1800”. La o lună și jumătate mai târziu, la 23 martie, regele Carol I era prezent din nou la Cercul Militar din București, însoţit de principele moștenitor Ferdinand, audiind o conferinţă ţinută de doctorul Demostene, medic de corp de armată, cu tema: „Funcţionarea formaţiunilor sanitare de primă linie, pachetul de pansament individual și starea actuală a serviciului nostru sanitar faţă de cerinţele expuse”. Prin organizarea de conferinţe pe diverse teme cu mare impact în armată, Cercul Militar avea să reprezinte „arena liberă a discuţiunilor” între specialiştii militari şi nu numai.
Proiectul palatului Cercului Militar, realizat de arhitectul Dimitrie Maimarolul
1903
• La 7 septembrie a încetat din viața generalul Eraclie Arion, comandantul Corpului 2 armată și președintele Comisiei de direcție al Cercului Militar. Cercul Militar din București îi datorează ideea unui local propriu, dar nu a unei clădiri oarecare ci a unui palat.
• Cercul Militar al ofiţerilor din garnizoana București are o nouă și importantă misiune, aceea de reprezentare internaţională, care, după Primul Război Mondial, îndeosebi, va cunoaște o dezvoltare crescândă.
• O delegaţie al Regimentului Nr. 18 din Vologda (Rusia) – al cărui cap era regele Carol I –, care a vizitat România, a fost invitată și sărbătorită și de Cercul Militar din București. Doi ani mai târziu, în 1905, a fost sărbătorită o altă delegaţie, de astă dată din Germania, cea a Regimentului 2 dragoni al gardei prusiene „Împărăteasa Alexandra”.
1911
• Nicolae Filipescu, noul ministru de Război, a dispus ca ministerul de război să ofere Cercului Militar o importantă donație financiară. Grație acestui sprijin, după foarte mulți ani de așteptare, au fost create condițiile favorabile de începere a construcției palatului.
• La 17 ianuarie în cadrul Adunării generale extraordinare a Comitetutului de administrație al Cercului Militar, în care s-a prezentat și dorința exprimată de regele Carol I ca lucrările să înceapă cât mai curând, s-a decis începerea lucrărilor de construcție a palatului.
• Are loc demararea lucrărilor de construcţie a palatului, realizându-se doar săpăturile pentru fundație.
1912
• Se rezolvă ultimile probleme de ordin juridic și financiar, necesare începerii lucrărilor. Prin legea din 25 ianuarie 1912, publicată în Monitorul Oficial nr. 238/1912, se stabileşte transferul de proprietate de la Ministerul de Război la Cercul Militar, în calitate de beneficiar.
• Lucrările de construcție încep efectiv la 27 mai.
• Nicolae Filipescu, acum titularul Ministrului Agriculturii și Domeniilor a dispus asigurarea gratuită a pilonilor de stejari necesară realizării fundației.
• Au loc trei conferinţe susţinute de personalităţi străine și române: prima desfășurându-se la 19 februarie (I. Richepin, membru al Academiei Franceze, vorbind despre „Legenda napoleoniană”), a doua la 23 februarie (maiorul Alexandru D. Sturdza conferenţiind despre „Experienţa războinică, studiul istoriei militare și speculaţiunea militară”), iar a treia, la 14 decembrie, cu tema „Justiţia militară”, fiind prezentată de maiorul Pangrati.
1913
• Cercul militar organizează cursuri de învăţare a limbilor franceză și engleză.
• La 25 iulie, Cercul Militar a oferit un dejun ofiţerilor din statele balcanice, participante la Conferinţa de pace de la București, care au discutat și au reglementat situaţia după al Doilea Război din Balcani.
1914
• La declanșarea Primului Război Mondial, construcţia Palatului Cercului Militar s-a încheiat la roșu și s-a învelit sub comanda președintelui Comisiei de direcție generalul Vasile Zottu; lucrările continuă și în anii neutralității.
1916
• Palatul Cercului Militar Național reprezenta deja un reper urbanistic al Bucureștiului. Sunt finalizate lucrările pentru palat, iar inaugurarea lui, prevăzută pentru toamna anului 1916, este amânată din cauza intrării României în Primul Război Mondial alături de Antantă.
• Ca urmare a ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale, Cercul Militar este evacuat.
• Pe fondul tragediei țării, Cercul Militar i-a pierdut pe doi dintre fondatorii edificiului său, pe Nicolae Filipescu și pe generalul Vasile Zottu.
• În timpul celor doi ani de ocupație, Palatul Cercului Militar Național a devenit sediul corpului central de gardă al comenduirii armatei germane (Hauptwache) și totodată un fel de simbol al ocupației germane; de asemenea spații din palat au fost transformate în închisoare pentru prizonierii români și ruși, căzuți în captivitatea inamicului.
Cercul Militar Național – sediul corpului central de gardă al comenduirii armatei germane (Hauptwache)
1918
• Ziua de naștere a împăratului Wilhelm al II-lea (14/27 ianuarie), a constituit prilejul organizării unei parade militare, la care feldmareșalul August von Mackensen, comandantul suprem al armatei operative germane din România, a asistat de pe esplanada Cercului Militar.
• Guvernul român a adresat, la 9 noiembrie, un ultimatum trupelor germane prin care le cerea să părăsească teritoriul României. Astfel că Bucureștii au fost eliberați la 12 noiembrie; Pieţele Palatului Regal și ale Cercului Militar au fost „teatrul celor mai violente ciocniri, al represaliilor celor mai strașnice”.
• În timpul celor doi ani de război (1916-1918) Cercul Militar al ofițerilor din București nu a funcționat, armata fiind chemată să lupte pentru împlinirea idealurilor românilor.
• Paradoxal, ocupația dușmană proiectase adânc Palatul Cercului Militar – edificiu impunător, deși neterminat – în conștiinţa publică bucureșteană.
• După război, și în viaţa Cercului Militar a început o nouă etapă, sarcinile cele mai importante ţinând de reluarea activităţii și, desigur, de finalizarea lucrărilor de construcţie ale Palatului.
1919
• La 3 ianuarie 1919, comisia numită de ministrul de război, a stabilit că Palatul Cercului Militar a suferit, în cei doi ani de ocupaţie, pagube importante cifrate la suma de 1 980 000 lei.
• Finalizarea lucrărilor de construcţie ale palatului au reprezentat una dintre cele mai spinoase probleme care a trebuit să fie rezolvată în primii ani postbelici; sunt căutate fondurile necesare reparării și terminării construcției.
• Cercul Militar se confruntă, în primii ani postbelici, cu problemele generate de reluarea activităţii şi finalizarea construcţiei palatului. Închirierea unor spaţii diferitelor firme, precum şi obţinerea în anul 1922 a unui împrumut semnificativ de la guvernul condus de generalul de corp de armată (r) Alexandru Averescu, contribuie la rezolvarea problemelor financiare.
• Deși localul nu fusese terminat, Cercul Militar a desfășurat o serie de activităţi potrivit profilului său. În toată această perioadă au funcţionat sala de scrimă, popota și biblioteca. Ultima era abonată, în 1921, la 17 reviste franceze și ziare, iar intendantul general în rezervă Cioran a donat 135 de volume diferite.
• În primii ani postbelici, palatul Cercului Militar a găzduit și câteva delegaţii străine care au vizitat România. Astfel, în sala de serbări s-au desfășurat banchetele date în onoarea generalului Pietro Badoglio (29 mai 1921), în onoarea oaspeţilor francezi (magistraţi, medici, ingineri, studenţi) veniţi în capitala ţării (23 septembrie 1921), a ofiţerilor din marina engleză, delegaţia fiind condusă de amiralul John Robeck Baronett (29 septembrie 1921), iar în cursul anului 1922, au fost primite delegațiile conduse de mareșalul Ferdinand Foch (19 octombrie) și de generalul Henri Mathias Berthelot.
1922
• Cel mai important an în ceea ce privește lucrările de finisare și amenajare ale clădirii.
Cercul Militar – 1922