Sala Marte este gândită şi realizată pentru generaţiile de militari şi civili, vârstnici sau tineri, care o vizitează cu diferite prilejuri. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul subiectelor de legendă pe care le cuprinde, compuse şi realizate de pictorul Andrei DAMO.
Andrei DAMO este bine cunoscut de o lume întreagă ca un plastician suprarealist. El este, în general, şi mai cu seamă în cazul de faţă, un artist temerar, coerent stilistic și expresiv, pentru că nu-şi propune să realizeze o pictură facilă, ci una cu poveşti incitante, care să îndemne la reflecţie. Acestea sunt, deopotrivă, plăcute şi folositoare și formează împreună o adevărată operă de artă care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, unele impuse de structura și destinația spațiului pe care le-a trecut cu un succes strălucit, altele determinate de formatul, proporţiile şi alegerea materialului.
Sala Marte este situată la etajul al treilea al Palatului Cercului Militar Național, fiind un spațiu care emană o atmosferă de sobrietate ce o putem găsi în saloanele de lucru ale marilor strategi militari. Are deschidere directă spre Rotonda Mareșalilor fapt ce conferă o notă solemnă ambelor spații. Este decorată cu cinsprezece lucrări de pictură încorporate fiecare în pereții casetați cu ramă aurită. Pe jos se remarcă un covor de culoare albastră, având ca decor o floare galbenă de crin imperial, simbol al suveranității. Picturile abundă în simbolistică militară, inspirate în cea mai mare parte de motivele care înobilează Sala de Marmură.
Imaginea integrată a sălii oferă privitorului posibilitatea descoperirii unor înfăţişări de zeităţi, regi, împăraţi, voievozi sau domnitori. Frumusețea vestimentelor şi a armelor de război ne relevă, totodată, o reală lecţie de istorie presărată cu o serie întreagă de elemente arheologice, de heraldică, artă ori etnografie. În prezent, mobilierul este compus dintr-o garnitură de salon cu fotolii din lemn, tapițate cu pluș albastru.
Așadar, Andrei DAMO ne propune o incursiune inedită sub semnul lui Marte în lumea plină de mister a mitologiei și legendelor inspirate de războaie. Astfel, în picturile din Sala Marte întâlnim zeități ca Marte, Pax, Minerva și Ianus, medalioane cu chipurile lui Solon, precum și figuri de voievozi și domnitori români – Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul.
Prin prezentarea acestor lucrări, Andrei DAMO a apropiat viața zeităților și a eroilor legendari de noi, cu temperamentul lor, cu însușirile lor supranaturale. Celelalte figuri, oameni cu trăsături exprimate la superlativ, au fost, de-a lungul timpului, venerați pentru faptele lor mari de vitejie și de sacrificiu.
Oricât ar fi de fascinant și plin de înțelesuri, realismul simbolic al lui Andrei DAMO nu trebuie să ne abată atenția de la noutățile stilistice importante aduse de el: acuratețea tehnicii picturale, compoziția, expresivitatea sugerată în spațiu, efectele luminoase, capacitatea de a reprezenta metamorfozele, metaforele și simbolurile. De remarcat rafinamentul îmbinării cromatice, tonalitățile de auriu și nuanțele de albastru, ca și măiestria sa de a surprinde fundalurile și valențele de atmosferă fie ale personajelor, frizelor vegetale ori florale, fie a subiectelor ce reliefează simbolistica militară.
Tușa pictorului este expresivă mai ales în tratamentul magistral al elementelor legate de arta militară, panopliile de arme, precum și de reprezentare a unor ghirlande ondulate, care devin din ce în ce mai dense din punct de vedere al atmosferei sugerate. Alegerea vulturului, ca simbol al puterii și al curajului, regăsit în unele lucrări depre mitologia romană ca fiind Jupiter, regele zeilor, conferă acestui adevărat sanctuar o forță expresivă deosebită de adecvată. În același timp, atlantul și cariatida, care denotă o mare îndemânare din partea artistului, i-au permis să facă o impresionantă demonstrație a talentului său, la fel, de altminteri, ca și în cazul meșteșugitelor pliuri de pe veșmintele zeităților ori armurei lui Marte, a căror intensă colorație dă viață fundalului aparent static. De asemenea, sunt regăsite acronimele CM – Cercul Militar, CMN – Cercul Militar Național și S.P.Q.R. – prescurtare pentru expresia latină Senatus Populusque Romanus – „Senatul și poporul roman”.
ZEUL MARTE
Piesa de referință o reprezintă lucrarea care îl înfățișează pe Marte (Mars), zeul războiului la romani, fiul cuplului Jupiter-Iunona, corespunzând lui Ares din mitologia greacă. Acesta este cunoscut şi populaţiilor italice sub numele de Mamurius, Mauors sau Mamers. Marte devine, în epoca imperială, un zeu complex, fiind în primul rând simbolul forței militare romane. La început, Marte era zeu al pădurilor și al primăverii sacre, fiindu-i consacrată luna martie. Mai târziu, Marte a pierdut atribuțiile sale primare și a devenit zeu exclusiv al războiului. De asemenea, Marte era considerat tatăl gemenilor Romulus și Remus, fondatorii tradiționali ai Romei. Sub numele de Mars Gradivus era protectorul armatelor aflate în marș, era invocat în momentul luptelor, iar după victorii i se făceau sacrificii. Suovetaurilia sau suovitaurilia a reprezentat una dintre cele mai sacre și tradiționale ritualuri din religia romană: se sacrifica un porc (sus), o oaie (ovis) și un taur (taurus) în numele zeului Marte pentru purificarea și binecuvântarea pământului. Asociat lui Jupiter şi Quirinus (veche divinitate războinică în mitologia romană, de origine sabină, identificată uneori cu zeul Marte, alteori cu Ianus; denumire purtată și de Romulus după moarte, cînd a fost trecut în rîndul zeilor), Marte, însoţit de coiful, scutul şi lancea sa a făcut parte multă vreme din triada primordială din mitologia romană, care, sub influența etruscă, este înlocuită de triada Jupiter, Iunona şi Minerva. Este invocat ca Mars Pater, aluzie la originile lui Romulus şi Remus, în acest fel adresându-i-se Cato cel Bătrân, cu creștetul acoperit şi braţul dezgolit, deci în ritus Romanus, în vederea evitării bolilor sau a obținerii unei recolte bogate. Dar rugile în vederea câştigării de bătălii ajung la Marte în ipostaza de Silvanus, Gradivus sau Invictus.
Marte devine, așadar, zeul aplicațiilor militare, zeul soldaților și al gladiatorilor. Sub numele de Mars Campestris devine zeul jocurilor de război, precum și al luptelor din Câmpul lui Marte (Campus Martius) – aici sunt exersate tehnici de război, aruncarea suliței și a discului, conducerea carelor de luptă etc. Câmpul lui Marte era în Roma Antică o întindere vastă care, la început, se afla în afara zidurilor Romei, și unde, potrivit tradiției, Romulus consacrase un templu zeului tutelar. Pe Câmpul lui Marte au fost depuse rămășițele pământești ale lui Iulius Cezar de către sclavi, după asasinarea acestuia în fața Senatului. În jurul lui Marte se grupau, la romani, mai multe divinități alegorice, deplin adorate, precum Pax, zeiță a păcii, înfățișată cu un porumbel și o ramură de măslin și, de asemenea, Minerva, zeița înțelepciunii, adoptată ca simbol al apărării și strategiei militare.
IANUS
Una dintre cele mai vechi divinități din mitologia romană. La origine, Ianus a fost un rege care a domnit în Latium în epoca de aur. După moarte a fost divinizat fiindcă sădise în supușii săi evlavia și puritatea morală. Ca zeu protector al Romei i se atribuia miracolul de a fi salvat cetatea de o invazie a sabinilor. Se spune că în timp ce dușmanii se pregăteau să treacă peste zidurile Capitoliului, Ianus a făcut să țâșnească în fața lor un șuvoi fierbinte, care i-a silit să se retragă. În amintirea acestui fapt persista la Roma obiceiul de a lăsa în timp de război porțile templului lui Ianus deschise, pentru a-i da posibilitate zeului să vină în ajutorul romanilor. În timp de pace ele se închideau. De asemenea, este considerat creatorul Universului și personificarea divină a oricărui început și sfârșit, a oricărei intrări sau ieșiri, zeul porților și ocrotitorul drumurilor. Imaginat cu două fețe opuse, una privind înainte, alta înapoi, ca simbol al vegherii totale. Cu o față privește răsăritul și cu cealaltă apusul, cu una trecutul și cu cealaltă viitorul. Cele două capete ale zeului semnifica cele două forțe de bază care guvernează Tera, binele și răul. Se mai crede ca la începuturi, oamenii au fost creați urmându-se acest principiu, pentru ca, astfel, liberul arbitru să poată exista. Zeu protector al Romei, îi erau închinate prima zi a fiecărei luni și prima lună a anului solar – ianuarie. Mai este cunoscut și sub denumirea de Patulcius, purtată în vreme de război, când porțile templului său erau în permanență larg deschise.
SOLON
Este un legiuitor, considerat unul dintre cei șapte înțelepți ai lumii antice. Ales prim-arhonte în 594 î. Hr., a reformat statul atenian, împărțind populația în patru clase sociale, a doua ca imporanță fiind Cavaleria (Hippeis), cei care puteau furniza cai și echipament militar în caz de război. A repartizat sarcinile și drepturile publice după avere, îngrădind puterea eupatrizilor și a pus bazele democrației lumii ateniene clasice.
MIRCEA CEL BĂTRÂN (1355 – 1418)
A fost domnul Țării Românești între 1386 – 1395 și între 1397 – 1418. Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan. El găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii. Armata din timpul lui Mircea era o oaste a țării și a domnului, fiind formată din întreaga mulțime în stare să poarte arme. În ceea ce privește armamentul din vremea lui Mircea cel Bătrân, preponderente erau arcurile cu săgeți. Cronica bulgară menționează cum în bătălia de la Rovine cerul s-a întunecat de puzderia săgeților. În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Cea mai importantă ctitorie a lui Mircea este mănăstirea de la Cozia, ce poartă hramul Sfânta Treime. Este un voevod și domnitor român care a îndeplinit misiunea creștină și românească de a fi oprit câtva timp expansiunea turcească la nordul Dunării. Cronicarul Leuclavius îl numește „cel mai viteaz și cel mai ager dintre principii creștini”.
Voievod al Moldovei între anii 1457 și 1504, fiul lui Bogdan al II-lea, a domnit timp de 47 de ani, cea mai lungă perioadă din epoca medievală a Țărilor Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei noastre, înzestrat cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste însușiri i-au permis să treacă cu bine peste momentele de cumpănă, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de uneltirile pentru îndepărtarea sa de pe tron. În timpul domniei sale, Moldova atinge apogeul dezvoltării statale, cunoscând o perioadă înfloritoare și de liniște. Potrivit cronicilor, Ștefan a dus peste 40 de războie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 și victoria de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa, la 10 ianuarie 1475.
Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind 44 de biserici şi mănăstiri, într-un stil arhitectonic întâlnit atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992, tradiţia spunând că după fiecare victorie înălţa un lăcaş de cult. Tezaurul pe care Ştefan cel Mare l-a lăsat creștinătăţii este imens.
Despre acest domnitor român se spune că a fost apărătorul creştinătăţii, al întregii Europe împotriva otomanilor, un adevărat „atlet al creștinătății”, după cum îl caracterizează Papa Sixt al IV-lea, într-o scrisoare redactată chiar în perioada războaielor purtate de Ștefan cel Mare.
MIHAI VITEAZUL (1558 – 1601)
