121
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
fostului palat ce aminteau de istoria naţională au fost
șterse. La Sala de Marmură au fost acoperite efigiile
regelui Ferdinand și reginei Maria și a fost scoasă ste-
ma regală de pe mobilierul din Sala Maură. S-au făcut
încercări de a scoate cariatidele din Sala de Marmură.
Unele săli au fost rebotezate, iar toate manifestările au
avut un puternic caracter ideologic.
Întrucât regimul era atotputernic, clădirea a avut
de suferit, deoarece unele săli au fost scoase din cir-
cuitul lor firesc. Consiliul de Miniștri a decis, prin Ho-
tărârea nr. 734 din 29 aprilie 1955, trecerea unor săli
de spectacole în folosinţa Ministerului Culturii. Moti-
vaţia invocată era necesitatea lărgirii reţelei de săli de
spectacole și asigurarea satisfacerii nevoilor culturale,
mereu crescânde, ale oamenilor muncii
6
.
Printre spaţiile menţionate în anexa hotărârii mai
sus amintite se afla și sala de spectacole a Casei Cen-
trale a Armatei. Deși documentul stipula că predarea
urma să se facă în 15 zile, abia la 14 iulie 1955 aceasta
a avut loc. Procesul-verbal de predare-primire a fost
semnat de maiorul Vasile N. Gheorghe, șeful secţiei
administrative a Casei Centrale a Armatei, și de Ion
Moldoveanu, delegat al Ministerului Culturii
7
. Timp de
peste două decenii, aici a funcţionat cinematograful
„Central”.
Anterior, mai avusese loc o diminuare a patrimo-
niului acestei instituţii. Prevalându-se de Hotărârea
Consiliului de Miniștri nr. 558/1950 și de Instrucţiunile
Ministerului de Finanţe nr. 200/1951, în fosta sală de
onoare a Cercului Militar s-a înfiinţat, începând cu 15
august 1954, Restaurantul Militar București, care func-
ţionează și astăzi, într-una din cele mai elegante săli,
cu deschidere pe terasa ce domină spaţiul larg din faţa
clădirii.
În concluzie, la începutul anilor ’50, Cercul Militar
al ofiţerilor din garnizoana București devenise un capi-
tol de istorie îngropat în uitare de noile autorităţi, care
au schimbat din temelii evoluţia societăţii românești.
În acest context, s-au creat casele armatei, instituţii de
împrumut. O tradiţie militară era înlăturată, iar alta în-
cerca să-i ia locul.
Între dogmatism și deschidere
De la mijlocul anilor ‘60, activitatea Casei Centrale
a Armatei a intrat într-o nouă fază, aceasta datorându-
se schimbării orientărilor regimului. Dacă în primul
deceniu ce a urmat înlăturării monarhiei, politica sa
a fost de obedienţă totală faţă de Moscova, mode-
lul sovietic fiind preluat ad-literam în România, de la
această dată, autorităţile de la București au început o
nouă orientare care a dus, în final, la ceea ce istoricii
au numit „comunismul naţional”
8
. În fond, liderii de la
București, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, apoi
cu Nicolae Ceaușescu, au încercat să obţină o marjă de
manevră cât mai ridicată cu putinţă faţă de hegemo-
nul blocului est-european, Uniunea Sovietică. În acest
sens, regimul a redescoperit valoarea tradiţiilor naţi-
onale, la care a făcut apel pentru a se legitima în faţa
propriului popor
9
. Nu a mers foarte departe pe acest
plan, regimul rămânând (neo)stalinist până la căderea
sa, în 1989
10
. A existat însă o perioadă de circa un de-
ceniu de relativă deschidere pe plan intern, dar care a
încetat 1971, când s-a adoptat un program ideologic
dur. Tot de la începutul deceniului al optulea a interve-
nit și cultul personalităţii lui Nicolae Ceaușescu, trăsă-
turile megalomanice ale acestuia accentuându-se an
de an
11
.
Pentru diminuarea presiunii sovietice, regimul a
dus, în anii ‘60-’70, o politică de deschidere faţă de ţă-
rile occidentale, considerate de către ideologia comu-
nistă drept inamicul tradiţional, care i-a adus un mare
prestigiu pe plan extern
12
. De la jumătatea deceniului
