116
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
etichetate fasciste, reacţionare, retrograde, incapabile
să se adapteze noilor realităţi și legate, după cum spu-
nea primul ministru Petru Groza, „de pătura parazitară
de sus”. Concomitent, s-a adoptat o legislaţie specifică
prin care asemenea scopuri au fost traduse în practică:
instrucţiuni, dispoziţii, ordine, legi etc.
Toate acestea s-au răsfrânt în mod negativ și asu-
pra cercurilor militare. În primii doi ani după 23 august
1944, a rămas în funcţiune Casa Cercurilor Militare.
La 1 octombrie 1946, această instituţie a fost desfiin-
ţată, cercurile militare recăpătându-și personalitatea
juridică acordată în conformitate cu prevederile legii
din 29 ianuarie 1912. A fost doar un scurt intermez-
zo, pentru că evoluţiile din societatea românească nu
lăsau dubii asupra direcţiei și a scopului final. La 22
octombrie 1947, prin Ordinul nr. 586.602, Ministerul
Apărării Naţionale a emis „Normele generale pentru
organizarea, conducerea, administrarea și exploatarea
cercurilor militare ale armatei”. Documentul, neutru ca
formă, conţinea însă modificări de substanţă. Cercurile
militare ale ofiţerilor și subofiţerilor, care au funcţionat
separat, fiind instituţii distincte, s-au contopit. În con-
secinţă, în garnizoane s-au convocat adunări generale
ale ofiţerilor și subofiţerilor și s-a procedat la alegerea
comitetelor de conducere. De remarcat că normele
prevedeau obligativitatea introducerii în aceste orga-
ne și a câte unui comandant-secund pentru educaţie,
cultură și propagandă, în fond un activist al Partidului
Comunist.
Concomitent, cercurile militare au fost subordo-
nate din toate punctele de vedere regiunilor militare,
instituţii nou create după modelul sovietic. În vara
anului 1947, s-au înfiinţat patru regiuni militare, care
aveau în subordine administrativă toate trupele dislo-
cate pe teritoriul respectiv, inclusiv cercurile militare
din raza lor de activitate. La 3 septembrie 1948, Regi-
unea 1 militară a fost desfiinţată, teritoriul ţării împăr-
ţindu-se în cele trei regiuni rămase. Ulterior, au rămas
doar două, iar la începutul anilor ’60 s-a renunţat și la
acestea, formându-se comandamente de armată.
O asemenea formulă rezultată din contopirea ce-
lor două instituţii avea scopul de a sparge mentalita-
tea de castă, de elită a corpului ofiţeresc și de a arăta
că„armata este a poporului”.
Cât privește spaţiile din palatul Cercului Militar,
după 1944 s-a trecut, din nou, la închirierea unor săli
întreprinzătorilor particulari, pentru a asigura resurse-
le financiare necesare întreţinerii clădirii. În anii 1944-
1945, în sala de spectacole a funcţionat un atelier de
confecţii militare, în perioada 1945-1948, spaţiul a fost
folosit de teatrul „Ertel și Gavrilescu”, apoi de Teatrul
Modern, concesionat lui C. Ramadan. În holul sălii de
spectacole a fost găzduit, în anii 1945-1948, depozitul
de vinuri cu vânzare aparţinând lui C. Pungă.
Semn al vremurilor noi, palatul Cercului Militar
a fost și gazda unor manifestări de protocol, de data
aceasta axate pe prietenia româno-sovietică, precum
și a unor activităţi de pregătire a personalului armatei.
La 23 februarie 1945, cu ocazia zilei Armatei Roșii, mi-
nisterul român de resort a oferit un dejun desfășurat,
după cum relatează generalul Constantin Sănătescu,
șeful Marelui Stat Major, într-o atmosferă „foarte rece,
parcă se presimţeau lucruri neplăcute”
28
.
De altfel, chiar în după amiaza acelei zile, a avut
loc o mare manifestaţie comunistă în Piaţa Palatului cu
scopul de a forţa demiterea guvernului condus de Ni-
colae Rădescu. Comuniștii au realizat o provocare, din
rândul mulţimii fiind mai multe victime.
La sfârșitul anului 1945, pe 17 decembrie, la Cer-
cul Militar s-a convocat o adunare a comandanţilor
de mari unităţi. S-au luat în discuţie multe probleme
administrative (hrana și îmbrăcămintea trupei, soldele
ofiţerilor etc.), dar și una politică, respectiv cea a edu-
