106
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
Primăria a întocmit o nouă convenţie ale cărei
prevederi încercau să ţină cont, în primul rând, de
interesele ei. Noul document prevedea că, având în
vedere investiţiile făcute de Cercul Militar și cele care
urmau să se mai realizeze, Primăria consimţea să-i lase
libera exploatare a terasei în întregimea ei pe nouă ani.
În schimb, localul de sub terasa Cercului Militar pre-
cum și gangul care îl desparte rămâneau în folosinţa
comunei. Cercul Militar era obligat să verse Comunei
București, cel târziu până la sfârșitul lunii mai, suma de
1 200 000 lei, necesară construirii W.C.-urilor publice
din gangul Palatului. În cazul în care Cercul Militar nu
termina în intervalul de un an lucrările la terasă, Pri-
măria urma să treacă la efectuarea lor, iar plata să fie
asigurată de Cercul Militar. Evident că un asemenea
document nu a fost acceptat, astfel că problema a ră-
mas în suspensie.
Având în vedere această situaţie, Comitetul de
conducere al Cercului Militar a decis, în ședinţa din 28
octombrie 1921, întocmirea unui proiect de lege pen-
tru trecerea de către Primărie în proprietatea Cercului
Militar a porţiunii de teren pe care s-a construit terasa,
precum și a suprafeţei din faţa terasei până la Calea
Victoriei. Proiectul de lege nu a ajuns pe masa de lucru
a Parlamentului și nici discuţiile cu Primăria Capitalei
nu au înaintat.
La 6 februarie 1925, Primăria municipiului Bucu-
rești a numit o nouă comisie pentru a discuta litigiul
cu Cercul Militar. Discuţiile nu au dus la nici un rezul-
tat, astfel că Primăria s-a simţit obligată să „forţeze” o
soluţie.
La 19 mai 1925, municipalitatea i-a trimis preșe-
dintelui Comitetului de conducere o adresă în care
aducea grave acuzaţii Cercului Militar, învinuindu-l
de nerespectarea prevederilor documentelor semna-
te. Primăria afirma că nu s-a finalizat construcţia nici
a terasei, conform planurilor întocmite de inginerul V.
Ștefănescu, și nici a W.C.-urilor din gang, care ar fi dat
posibilitatea exploatării independente a spaţiilor de
sub terasă. De asemenea, Cercul Militar nu a prezentat
tabloul cu sumele cheltuite și veniturile realizate din
închirierea spaţiilor de sub terasă. Pentru toate aces-
tea Primăria își rezerva dreptul de a acţiona în justiţie
Cercul Militar.
În răspunsul său, Comitetul de conducere al cer-
cului respingea ca nefondate acuzaţiile Primăriei. Ho-
tărârea acesteia din 1911 de a construi terasa a obli-
gat cercul să înalţe construcţia palatului cu peste trei
metri, ceea ce a dat naștere la cheltuieli suplimentare.
Cum Primăria nu a avut bani pentru construcţia te-
rasei, aceasta a fost finalizată de cerc. W.C.-urile n-au
putut fi construite datorită fondurilor insuficiente. Cât
privește tabloul cheltuielilor și al veniturilor, acesta nu
a fost înaintat datorită faptului că arhiva a fost distrusă
în perioada războiului și găsirea sau refacerea actelor
era un proces foarte dificil. Comitetul de conducere
propunea crearea unei comisii mixte, compusă din
reprezentanţii cercului și ai Primăriei, care să evalueze
lucrările efectuate de cerc în contul municipalităţii.
Cercul Militar nu a renunţat la ideea obţinerii titlu-
lui de proprietate asupra terenului aflat în discuţie. Co-
mitetul de conducere a înaintat, în martie 1930, minis-
terului de resort, un raport în care demonstra necesita-
tea de a obţine terenul din faţa palatului, deoarece„nu
i se poate închide perspectiva prin alte lucrări pe care
Primăria ar voi să le execute în viitor pe scuar și nici
nu este de conceput cum terasa care face corp comun
cu cercul, ar putea fi exploatată de diverși antreprenori
cărora ar fi închiriată de către Primărie, dăunând astfel
cercului”
68
.
În plus, terenul de sub terasă era indispensabil
pentru instalaţiile de apă și canal, iar accesul nu putea
fi blocat. Comitetul de conducere reamintea că, indi-
rect, palatul aparţinea Capitalei, nu numai corpului
ofiţeresc al garnizoanei București. Faţă de aceste con-
