129
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
solicitat rapoarte săptămânale privind stadiul lucrări-
lor și a convocat periodic ședinţe de analiză. Documen-
tele consultate și mărturiile unor participanţi arată o
febrilitate a autorităţilor, care vroiau să finalizeze cât
mai rapid lucrările la cele două obiective majore: Casa
Centrală a Armatei și Muzeul Militar Central. Pentru re-
cepţia acestora s-a instituit o comisie alcătuită din acti-
viști de partid, fără nici o pregătire, dar din care făceau
parte și specialiști. Printre aceștia din urmă se aflau co-
lonelul dr. ing. Ion Pleșcan, șeful secţiei construcţii din
Academia Militară; locotenent colonel Gheorghe Ioni-
ţă, șeful Studioului de Arte Plastice a Armatei; arhitec-
ţii Tiberiu Boitan, Viorel Mărgineanu, Iulian Antonescu
și Nicolae Vlădescu; profesorii Răzvan Teodorescu (de
la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”) și Romeo
Belea, de la Institutul de Arhitectură„Ion Mincu”. Ca ur-
mare a presiunii deosebite exercitate de organele po-
litice asupra constructorilor, lucrările de consolidare și
restaurare s-au încheiat chiar în anul 1989, la sfârșitul
căruia regimul comunist a fost înlăturat.
NOTE:
1
Pentru procesul de comunizare a societăţii românești a se
vedea, între altele, Denis Deletant,
România sub regimul comunist
,
ediţia a II-a revăzută, editor Romulus Rusan, în românește de Delia
Răzdolescu, Fundaţia Academia Civică, București, 2006; Comisia
Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste,
Raport Final,
editori Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Hu-
manitas, București, 2007; Dinu C. Giurescu (coordonator), Alexan-
dru Ștefănescu, Ilarion Ţiu,
România și comunismul. O istorie ilustra-
tă
, Editura Corint, București, 2010.
2
Armata română în primii ani ai revoluţiei și construcţiei soci-
aliste
, p. 179.
3
Convorbiri neterminate. CorneliuMănescu în dialog cu Lavinia
Betea
, Polirom, Iași, 2001, p. 61.
4
Ibidem
.
5
Ion Ioniţă,
Însemnări
, prefaţă de Lavinia Betea, Curtea Veche,
București, 2008, p. 248-250.
6
Dosar juridic
…, f. 6.
7
Ibidem
, f. 12-15.
8
Alexandru Oșca, Vasile Popa,
România, o fereastră în cortina
de fier. Declaraţia de independenţă din aprilie 1964
, Editura Vrantop,
Focșani, 1997; Florin Banu, Liviu Ţăranu,
Aprilie 1964. „Primăvara de
la București”. Cum s-a adoptat „Declaraţia de Independenţă” a Româ-
niei
, Editura Enciclopedică, București, 2004.
9
Vlad Georgescu,
Politică și istorie.Cazul comuniștilor români.
1944-1977
, ediţie îngrijită și postfaţă de Radu Popa, Humanitas,
București, 2008; Florin Constantiniu,
De la Răutu și Roller la Mușat și
Ardeleanu
, Editura Enciclopedică, București, 2007.
10
Ion Frunză,
Istoria stalinismului în România
, Editura Huma-
nitas, București, 1990.
11
Academia Română,
Sfârșitul perioadei liberale a regimului
Ceaușescu; minirevoluţia culturală din 1971
, Institutul Naţional pen-
tru Studiul Totalitarismului, București, 2005.
12
Constantin, Moraru,
Politica externă a României. 1958-1964
,
Editura Enciclopedică, București, 2008;
1968. Primăvara de la Praga.
Documente diplomatice ianuarie 1968-aprilie 1969
, ediţie de Dumi-
tru Preda, cuvânt înainte: Adrian Severin, studiu introductiv: Cristi-
an Popișteanu, Editura MondoMedia, București, 2009; Larry Watts,
Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului so-
vietic cu România
, traducere din limba engleză Camelia Diacones-
cu, Editura Rao, București, 2011.
13
Ioan Scurtu,
Revoluţia Română din Decembrie 1989 în con-
text internaţional
, Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate, Bucu-
rești, 2009; Ruxandra Cesereanu,
Decembrie ‘89. Deconstrucţia unei
revoluţii
, ediţia a II-a revăzută și adăugită, Polirom, 2009.
14
10 ani de la înfiinţarea secţiei numismatice C.C.A. 1976-1986
,
București, 1986, p. 5.
15
Casa Centrală a Armatei
, București, 1976, p. 23.
16
Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu (coordonatori
),
Dicţionarul esenţial al scriitorilor români
, Editura Albatros, Bucu-
rești, 2000, p. 665-668.
17
Al XV-lea Congres Internaţional de Știinţe Istorice; documente,
informaţii, mărturii
, editor Ș. Mironescu, București, 1980.
18
Dosarul juridic
…, p. 56-58.
19
Ibidem
, f. 161.
20
Pentru acest cataclism, a se vedea lucrarea
Cutremurul de
pământ din România de la 4 martie 1977
, (coordonatori: acad. Ște-
fan Bălan, ing. Valeriu Cristescu, dr. ing. Ioan Cornea), București,
1982.
21
Pentru lucrările de consolidare și restaurare ale Palatului,
autorul a folosit mărturia generalului de brigadă Mircea Zice, șeful