Cercul Militar Național - Monografie - page 47

46
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
tului de administraţie din 16 iulie 1909, s-a arătat că
singura ofertă demnă de a fi luat în considerare era
aceea făcută de N. Dumitrescu, proprietarul unui imo-
bil din strada Corăbierilor nr. 6 care avea suficiente ca-
mere, era situat în centrul Capitalei și chiria reprezenta
o sumă modică, respectiv de 11 000 anual
53
. Comitetul
a preconizat mutarea la 26 octombrie 1909, dar Adu-
narea generală convocată în acest scop a decis ca mu-
tarea să aibă loc la sfârșitul contractului, respectiv la 23
aprilie 1910, care coincidea și cu una din marile sărbă-
tori religioase din calendarul ortodox, anume Sfântul
Gheorghe. Contractul avea o durată de trei ani, chiria
fiind cea stabilită iniţial, 11 000 lei, plătibilă în prima
lună a fiecărui an. Proprietarul s-a angajat să facă și
îmbunătăţirile clădirii, pentru a o aduce la standardele
cerute de funcţionarea Cercului Militar. Era al patrulea
imobil în care funcţiona Cercul Militar și toată lumea
aștepta demararea lucrărilor la propriul sediu, mai ales
că, după un deceniu de stagnare și de discuţii sterile,
planul începuse să prindă contur.
Și în această perioadă Cercul Militar a fost confrun-
tat cu un alt caz de delapidare, dar proporţiile acestuia
au fost mult mai reduse. Autorul acestei noi excroche-
rii a fost D. Rădulescu, ajutorul de contabil și secretar,
care a reușit să sustragă din fondurile cercului aproape
3 500 de lei. Deși legea interzicea ca unităţile și servi-
ciile din Capitală să dea cotizaţiile aferente persoane-
lor fizice, angajate sau nu ale cercului, unele au făcut
acest lucru. D. Rădulescu a preluat sume de bani de
la diferite corpuri, inclusiv de la Curtea Regală, cărora
însă le-a dat chitanţe fictive, pe care nu le-a înregistrat
în contabilitatea cercului. Activitatea infracţională a
acestuia a durat circa trei ani, fiind descoperită la sfâr-
șitul lui 1901, când a fost demis din funcţie și deferit
Parchetului, care i-a întocmit dosar penal. Instanţa l-a
condamnat la șase luni și o zi de închisoare și la plata
sumei de 3 100 lei, pe care și-a însușit-o ilegal
54
.
La sfârșitul secolului al XIX-lea și în primul dece-
niu al secolului al XX-lea, Cercul Militar al ofiţerilor din
garnizoana București, cea mai mare asociaţie de acest
tip din ţară, a funcţionat pe coordonatele stabilite de
documentele adoptate în anul 1896. Este vorba de
Regulamentul adoptat de Adunarea generală și apro-
bat de Corpul 2 armată și, mai ales, de legea care i-a
acordat statutul de persoană juridică (morală), fapt ce
i-a creat noi posibilităţi de afirmare. Ca urmare, a înre-
gistrat o activitate ceva mai bogată, coroborată cu un
spor de prestigiu în societatea bucureșteană. Totuși, în
această perioadă, nu au lipsit dificultăţile legate mai
ales de localurile – trei la număr – în care a funcţionat.
Dar marea problemă care a frământat în toţi acești ani
corpul ofiţeresc din Capitală și nu numai a fost con-
struirea localului propriu. Amânată mult timp, aceasta
a ajuns la maturitate la începutul deceniului al doilea
al secolului al XX-lea, când, în sfârșit, s-a trecut de la
vorbe la fapte.
NOTE:
1
Pentru detalii a se vedea Petre Otu,
Statul Major General și
reformele organismului militar (1878-1916)
, în
Statul Major Gene-
ral (1859-2004). Istorie și transformare
, Centrul Tehnic-Editorial al
Armatei, București, 2004, p. 46-64; Maria Georgescu,
Reforma or-
ganismului militar între modelele francez și german (1878-1916)
,
în
Reformamilitară și societatea în România (1878-2008),
coordonator:
Petre Otu, Editura Militară, București, 2009, p. 47-93.
2
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), fond Casa
Centrală a Armatei (în continuare C.C.A.), dosar nr. 2, f. 2.
3
Ibidem
.
4
G. Gorsky, locotenent de artilerie,
Clubul nostru militar
, „Re-
vista Artileriei”, an III, 1/1883, p. 68.
5
Ibidem
, p. 71-73.
6
Căpitan Arthur Văitoianu,
Clubul ofiţerilor din București
, „Bu-
letinul Cercului Publicaţiunilor Militare”, 21/1891, p. 2.
7
Cluburile Militare
, „Buletinul Cercului Publicaţiunilor Milita-
re”, 19/1891, p. 1.
1...,37,38,39,40,41,42,43,44,45,46 48,49,50,51,52,53,54,55,56,57,...265
Powered by FlippingBook