58
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
neralul Carcaleţeanu și colonelul Constantin Coandă,
au exprimat îndoieli asupra posibilităţilor de plată ale
cercului, solicitând micșorarea dimensiunilor clădirii,
astfel încât să nu depășească unmilion de lei. Alţii însă,
dintre care-l reţinem pe generalul Bengescu, aprecia
că este nevoie de un local frumos, reprezentativ pen-
tru Cercul Militar, indiferent de costul său
50
. Comitetul
de administraţie a primit mandat să caute cea mai
bună soluţie pentru începerea lucrărilor.
La concursul organizat s-au prezentat, totuși,
în cele din urmă, cinci proiecte, care au fost expuse
pentru vizionarea de către public, în sălile Ateneului
Român, la începutul anului 1899. Proiectele au fost
însemnate fiecare cu câte un motto: „mars” - a învin-
ge fără pericol, înseamnă a triumfa fără glorie; „virilus
unitus”;„lux” și„z”. Ofiţerii și publicul larg au avut astfel
posibilitatea ca să studieze proiectele și, eventual, să
facă unele observaţii. „Cercul Publicaţiunilor Militare”
considera că proiectul cel mai potrivit era acela care
avea drept moto cuvântul „lux”, care prevedea și un
subsol pentru viitoarea clădire. Revista făcea, totoda-
tă, și unele sugestii pentru viitorul palat. Una din ele
cerea ca palatul să aibă parterul drept soclu, iar clă-
direa să fie construită pieziș, pentru a se putea vedea
mai bine. De asemenea, se propunea ca salonul regal
să se deschidă către strada principală, respectiv către
bulevardul Elisabeta, și nu către strada Sărindar
51
.
În cursul anului 1899, comisia a deliberat și a sta-
bilit că proiectul cel mai bun aparţinea arhitectului
Dimitrie Maimarolu (proiectul „lux”)
52
. Premiul întâi
oferit de organizatori a fost de 30 000 de lei, ceilalţi
concurenţi primind în total 6 000 de lei. Împreună cu
arhitectul câștigător al concursului s-a întocmit devi-
zul general de cheltuieli. Costul clădirii a fost estimat la
1 310 000 lei, fără ornamentaţie și accesoriile aferente,
și la 2 600 000 lei cu ornamentaţii și toate instalaţiile
trebuincioase.
53
Odată terenul obţinut și proiectul aprobat, se
părea că lucrările vor începe imediat. În cursul anu-
lui 1899, comisia desemnată s-a întrunit de câteva ori
pentru rezolvarea problemelor financiare, fără a putea
ajunge la o soluţie pentru depășirea impasului. În luna
decembrie 1899, comisia își exprima speranţa că va re-
aliza fondurile necesare „pentru ca această podoabă a
Capitalei să fie clădită în cursul anului următor, 1900”
54
.
Dar aceste speranţe nu s-au împlinit, în tot cursul anu-
lui 1900 continuând discuţiile privind modalităţile de
asigurare financiară a construcţiei palatului. Problema
financiară era însă cea mai complicată, deoarece insti-
tuţia se găsea într-o situaţie foarte dificilă. Ea nu avea
bani suficienţi pentru a plăti ratele la împrumutul ne-
cesar demarării lucrărilor și nu deţinea nici clădirea în
care își avea sediul, pentru a obţine venit din exploa-
tarea ei. De aceea, comisia a pus drept condiţie pen-
tru viitorul constructor să aștepte ca plata integrală a
lucrării să fie realizată după terminarea acesteia când,
prin închirierea unor spaţii, s-ar fi obţinut veniturile
necesare stingerii datoriilor.
La 6 aprilie 1900, comisia a decis organizarea lici-
taţiei în vederea contractării lucrărilor, data fixată fiind
16 martie. Anunţul s-a publicat atât în „Monitorul Ofi-
cial”, cât și în cotidienele vremii: „L’Independence Rou-
maine”,„Epoca”,„Timpul”,„Voinţa Naţională”,„Adevărul”,
„Dimineaţa”etc. La licitaţia organizată s-a prezentat un
singur ofertant, arhitectul Socolescu. Acesta a cerut
mai multe modificări ale condiţiilor generale de exe-
cuţie a lucrărilor (plată și preţ). Comisia nu a fost de
acord cu ele și a hotărât o nouă licitaţie, ţinută la 17 iu-
nie 1900, unde s-a prezentat același ofertant, arhitec-
tul Socolescu, care a cerut o sumă cu 4% peste devi-
zul iniţial
55
. Nici de această dată comisia nu a acceptat
condiţiile, așa că s-a luat decizia de a contacta și antre-
prize de construcţii din străinătate. În acest scop, s-au
făcut anunţuri prin misiunile diplomatice de la Paris,
