83
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
de Depuneri și Consemnaţiuni, care au fost duse, deci,
tot la Iași și depuse în casa Ministerului de Război. Re-
gistrele și fondurile au fost evacuate la 12 noiembrie
1916. Arhiva, biblioteca, mobilierul și celelalte bunuri
au rămas pe loc, sub supravegherea arhitectului con-
structor Boboc – întreprinzător la construcţia palatului
– și a intendentului clădirii, un anume Iacob
6
.
Tot la 12 noiembrie 1916, s-a consemnat un eveni-
ment trist. La locuinţa sa din strada Golescu nr.1, s-a si-
nucis generalul Vasile Zottu
7
. Gestul său a rămas până
astăzi controversat. Unii, cum ar fi generalul Radu
Rosetti, l-au considerat drept o chestiune de onoare,
generalul Vasile Zottu asumându-și partea sa de vină
pentru situaţia în care a ajuns armata română în cam-
pania anului 1916. Alţii au apreciat că sinuciderea era
legată de implicarea sa într-o afacere de spionaj, el de-
conspirând Puterilor Centrale planurile de operaţii ale
Marelui Stat Major român. De altfel, în epocă, dar și în
perioada interbelică, au existat informaţii că generalul
Zottu ar fi apărut pe celebra „listă Günter”, alături de
alte numeroase nume care ar fi luat bani de la Puterile
CentraleAceastă acuzaţie nu a fost dovedită pe deplin
nici până astăzi.
Indiferent de modul cum istoricii se vor pronunţa
asupra activităţii și personalităţii sale, generalul Vasile
Zottu rămâne, fără îndoială, unul dintre ctitorii Palatu-
lui Cercului Militar. Și chiar dacă în disputa cu arhitec-
tul Dimitrie Maimarolu și-a depășit competenţele, el a
fost unul dintre cei mai activi susţinători ai construc-
ţiei acestui edificiu. În slujba acestui ţel, în calitate de
președinte al Comisiei superioare de direcţie care a
coordonat lucrările de edificare a palatului, generalul
Vasile Zottu a pus toată energia și cunoștinţele, a uzat
de toate prerogativele funcţiei și gradului său, reușind
ca în circa trei ani să construiască impresionantul local
pe care-l putem admira astăzi.
Așa se face însă că, în aceiași tristă toamnă a
anului 1916, pe fondul tragediei ţării, Cercul Militar
i-a pierdut pe doi dintre fondatorii edificiului său, pe
Nicolae Filipescu și, respectiv, pe Vasile Zottu, aceștia
adăugându-se listei care îi mai cuprindea pe regele
Carol I și pe generalii Berindei, Arion și Brătianu care,
de asemenea, avuseseră contribuţii majore la evoluţia
Cercului Militar din garnizoana București.
Sub ocupaţie dușmană
După pierderea bătăliei de pe Neajlov-Argeș, tru-
pele române s-au retras spre nord-est, luptând pe ali-
niamente succesive. În cele din urmă, la sfârșitul anu-
lui 1916, frontul s-a stabilizat pe aliniamentul Carpaţii
Meridionali-Siretul inferior-Dunărea maritimă. Oltenia,
Muntenia și Dobrogea au intrat sub ocupaţia Puteri-
lor Centrale, singurul teritoriu rămas sub autoritatea
guvernului român fiind Moldova, devenit deopotrivă
tărâm al deznădejdei și al speranţei.
Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane la
23 noiembrie/6 decembrie, primarul Emil Petrescu
semnând actul de cedare a orașului. Multe edificii pu-
blice, hoteluri și case particulare au devenit, astfel, se-
diile unor instituţii ale trupelor de ocupaţie sau cluburi
ale ofiţerilor
8
. La 12/25 decembrie 1916, Consiliul co-
munal al Capitalei a fost dizolvat și s-a numit o Comisie
administrativă interimară, cu colonelul Victor Verzea
primar, în locul lui Emil Petrescu.
La hotelul Athénée Palace s-a instalat Cartierul
General al armatei lui von Mackensen. Clădirea Minis-
terului Justiţiei, aflată în spatele statuii lui Mihai Vitea-
zul, a devenit sediul Administraţiei militare. Localul Mi-
nisterului Lucrărilor Publice (astăzi Primăria Generală
a Capitalei) a fost sediul Guvernământului imperial al
cetăţii București, creat la 25 noiembrie/8 decembrie.
