Cercul Militar Național - Monografie - page 78

77
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
Comitetul de direcţie în Darea de seamă,„lucrările ar fi
fost mult mai înaintate”
65
.
Tot în cursul anului 1914, Primăria municipiului
București, prin votul Consiliului comunal din 10 iulie,
a cedat Cercului Militar executarea lucrării la terasă în
schimbul dreptului de exploatare a ei, până când din
veniturile realizate se vor amortiza cheltuielile făcute
66
.
În campania anului 1915, începută în martie, s-au
continuat o serie de finisaje și lucrări mai ales la etajele
3 și 4, precum și la terasă. Lucrările mergeau însă încet,
astfel că antrepriza era ameninţată că va primi amen-
dă pentru ritmul greoi și ineficienţa măsurilor adop-
tate
67
. La 12 iunie 1915, a avut loc și un grav incident,
o cărămidă căzută de pe schele spărgând capul unui
trecător și rupându-i mâna
68
.
Lucrările au continuat, totuși, astfel că, la sfârșitul
anului 1915, clădirea era practic gata. Se punea pro-
blema finisajelor și a decoraţiilor interioare, respectiv
exterioare, precum și a dotării cu mobilier. Comitetul
de direcţie a ajuns la concluzia că mobilierul, pe care
Cercul Militar îl poseda, era în mare parte degradat și
nu putea fi folosit pentru noua clădire. Prin urmare,
adunarea generală a decis ca piesele de mobilier aflate
în stare mai bună să fie cedate Cercului Militar al subo-
fiţerilor, iar pentru noul local să fie păstrat doar ce era
în foarte bună stare.
În același timp, autorităţile au fost preocupate de
asigurarea mobilierului viitorului palat. În acest scop,
Comisia de direcţie i-a însărcinat pe locotenent-colo-
nelul Victor Zottu și pe maiorul Eracle Nicoleanu să
analizeze ele mai bune posibilităţi de a cumpăra mo-
bilierul. Au făcut oferte mai multe societăţi, respectiv
casa „Kunst I. Hanwerk” din München, casa „Mercier
Frères”din Paris, casa„Portoix et Fix”din București, casa
„Maple & Co”din Paris,„Societatea Anonimă pentru Im-
port-Export”din București și Casa Heinirich Pallenberg
din Colonia
69
. În cele din urmă, a fost desemnată casa
„Maple & Co” din Paris, mobilierul comandat fiind în
valoare de 311 135 franci. În primăvara anului 1916,
acesta era gata pentru a fi transportat la București
70
.
Tot pentru terminarea lucrărilor, Comitetul de
direcţie a solicitat Casei de Dotaţii a Oștirii un nou
împrumut de 2 000 000 lei, rambursabil în 40 de ani.
Cererea a fost aprobată de Comisia Superioară a Casei
de Dotaţie în ședinţa din 13 februarie 1916, împrumu-
turile acordate urmând a fi achitate prin închirierea
unor spaţii din Cercul Militar și prin venitul provenit
din hotelul destinat ofiţerilor
71
. Ofertele de închiriere
se cifrau la suma de 250 000 lei anual, iar venitul hote-
lului era estimat la 100 000 lei pe an. După cum se ob-
servă, calculele diriguitorilor palatului Cercului Militar
evidenţiau o situaţie financiară cât se poate de bună.
De altfel, din anul 1911, când au început lucrările,
și până la 1 ianuarie 1916, pentru construcţia Palatului
Cercului Militar s-au cheltuit 2 760 881,03 lei, o sumă
considerabilă pentru acea epocă
72
.
În primăvara anului 1916, Palatul Cercului Militar
reprezenta deja un reper urbanistic al Bucureștiului.
„Gazeta Ilustrată”, sub titlul „Podoaba Capitalei – Pala-
tul Cercului Militar”, consemna că noul edificiu, a cărui
inaugurare era prevăzută pentru toamna aceluiași an,
trebuia numit mai bine „podoaba arhitecturală a ţării”
pentru că „e cel mai frumos, mai impunător din toate
palatele cu care, în ultimele decenii, știinţa și simţul ar-
tistic al marilor arhitecţi români și străini au înzestrat
România. Ochiul, încă de la distanţă, de cum îi prinde
puternica și mândra siluetă – care se răsfaţă pe limba
de teren mărginită de Bulevardul Elisabeta, calea Vic-
toriei și strada Sărindar – e cucerit, fascinat de fericita
și, până acum, de inegalabila concepţie artistică, pen-
tru exprimarea unor linii de stil în adevăr mare, grandi-
os, de cea mai agreabilă originalitate”
73
.
În continuare, articolul făcea un succint istoric
al construcţiei palatului Cercului Militar și aducea un
1...,68,69,70,71,72,73,74,75,76,77 79,80,81,82,83,84,85,86,87,88,...265
Powered by FlippingBook