64
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
Toate aceste evenimente, foarte succint prezenta-
te, s-au răsfrânt și asupra ambiţiosului proiect de con-
struire a unui local monumental în centrul București-
lor pentru Cercul Militar care, la început de veac, părea
aproape de realizare.
Dar criza financiară coroborată cu lipsa de per-
severenţă a unor lideri militari militari au determinat
amânarea realizării proiectului. Adunarea generală din
30 ianuarie 1902, condusă de generalul Eraclie Arion, a
decis ca problema demarării lucrărilor de construcţie a
palatului să se dezbată în altă adunare generală
5
. Tot-
odată, ofiţerii mai erau informaţi despre un alt impe-
diment apărut între timp. Primăria Capitalei, conside-
rând că terenul din Sărindar aparţinea Cercului Militar,
persoană juridică privată, l-a impozitat
6
. Această iniţi-
ativă a edililor capitalei reprezenta un obstacol supli-
mentar în privinţa demarării lucrărilor de construcţie a
viitorului Palat. Adunarea generală a apreciat, pe bună
dreptate, că terenul a fost dat Ministerului de Război,
care era autoritate publică, scutită de plata impozitu-
lui pentru terenurile intravilane și nu Cercului Militar.
În cele din urmă, chestiunea s-a aplanat, Primăria Ca-
pitalei renunţând la impozitarea terenului. Problema
găsirii unui antreprenor capabil să accepte condiţiile
oferite de Cercul Militar a rămas valabilă. Urmare a
acestei decizii, la 25 februarie 1902, Comitetul de ad-
ministraţie a analizat ofertele depuse pentru închirie-
rea terenului pe care urma să se construiască palatul.
Alexandru Grily oferea 55 de lei pe lună, începând cu
16martie, termenul fiind o jumătate de an, iar Vanghe-
lie N. Busacu – 60 de lei pe lună, de la 15 martie la 15
octombrie, și 100 de lei pe lună în următorul interval,
15 octombrie-15 martie. Comitetul a admis cea de-a
două ofertă, punând însă și o serie de condiţii: închiri-
rierea întregului teren; îngrădirea celui nefolosit; plata
în avans cu 15 zile a chiriei lunare; rezilierea contractu-
lui cu trei luni înainte, în cazul în care încep lucrările de
construcţie a palatului
7
.
Repetatele amânări ale începerii lucrărilor, impo-
sibilitatea găsirii unei soluţii care să materializeze o
idee la care aderaseră atât conducerea armatei, cât și o
bună parte a corpului ofiţeresc din Capitală, au gene-
rat nemulţumiri și dezamăgire. G. Ursachy, în articolul
„Palatul Cercului Militar”, publicat în„Cercul Publicaţiu-
nilor Militare”, făcea un istoric al speranţelor pe care le
nutriseră ofiţerii în ceea ce privește materializarea ide-
ii. El aprecia că nici nepoţii generaţiei lui nu vor avea
prilejul să admire somptuosul palat așa cum îl arătau
schiţele
8
.
Problema părea amânată
sine die
, mai ales că la 7
septembrie 1903 a încetat din viaţă generalul Eraclie
Arion, comandantul Corpului 2 armată (din anul 1891),
calitate în care deţinuse, cum ammai precizat, și preșe-
dinţia Comisiei de direcţie a Cercului Militar, depunând
multă stăruinţă pentru ca palatul acestuia să devină re-
alitate. Născut la 24 februarie 1838, Eraclie Arion a urcat
în grad până la general de divizie (10mai 1892) și a deţi-
nut succesiv o serie de funcţii: șef al Serviciului artileriei
armatei în Războiul pentru Independenţă, comandant
al Școlii de aplicaţie de artilerie și geniu (1881-1883),
șeful Inspectoratului de artilerie al armatei (1883-1891)
etc. A dovedit peste tot destoinicie, iar Cercul Militar
din București îi datorează ideea unui local propriu, dar
nu a unei clădiri oarecare, ci a unui palat
9
.
În Adunarea generală a membrilor Cercului Mili-
tar, din ianuarie 1904, condusă de principele moște-
nitor Ferdinand, care dezbătea mersul administraţiei
pe anul anterior, comisia desemnată pentru începe-
rea construcţiei localului propunea „de a persista în
această hotărâre (de amânare a lucrărilor, n.n.), care ni
se pare foarte matură, și ceva mai mult încă ne permi-
tem chiar a vă ruga
să abandonaţi cu totul punerea în
aplicare a acestei dorinţe
”
10
(s.n.). Erau evocate efortu-
