67
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
După cum afirma D. Maimarolu în
Memoriul
său,
ministrul de război, generalul George Manu, sprijinit
de generalul Ioan Culcer, secretarul general al depar-
tamentului de resort, ar fi promis sprijin pentru în-
ceperea lucrărilor de construcţie a palatului Cercului
Militar
24
. Dar, în februarie-martie 1907, s-au desfășurat
marile răscoale ţărănești care au zguduit din temelii
societatea românească. Guvernul conservator, inca-
pabil să stăpânească situaţia, a fost înlocuit cu unul
liberal condus de Dimitrie A. Sturdza. În aceste condi-
ţii dramatice pentru ţară, construcţia palatului a fost
amânată din nou. Începutul de veac se dovedea puţin
prielnic Cercului Militar din București.
Lucrările de construcţie a palatului
sub semnul disputelor
Marile răscoale ţărănești din anul 1907 au avut
drept consecinţă amânarea începerii lucrărilor de con-
strucţie a palatului, ce-i drept, dar problema a conti-
nuat să rămână pe agenda de lucru a Cercului Militar
și a Ministerului de Război. Cel mai mare impediment
era găsirea mijloacelor financiare, formulele de până
atunci nefiind viabile.
Întrucât nici oantreprizăde construcţie româneas-
că nu a fost interesată sau nu a avut mijloace pentru o
asemenea construcţie, Cercul Militar s-a adresat străi-
nătăţii. În urma apelului, în vara anului 1909, Comite-
tul de administraţie a intrat în tratative cu societatea
„Davis-Bennet & Co” din Londra, reprezentată de G.W
Bennet și Hoult Horton. Cercul Militar, persoană mora-
lă, ipoteca terenul și imobilul în schimbul construcţiei.
Plata anuităţilor urma să se facă din venitul Palatului,
în două rate anuale, respectiv la Sf. Gheorghe (23 apri-
lie) și la Sf. Dumitru (26 octombrie). Venitul rezultat
din închirierea spaţiilor estimat de comitet se ridica la
25 000 lei, la care se adăuga o sumă între 30 000-40 000
de lei, rezultată din închirierea hotelului
25
.
Reprezentanţii societăţii au cerut un termen de
gândire până la 20 octombrie pentru a studia întreaga
lucrare și a da un răspuns. În acest interval, Cercul Mili-
tar a fost rugat să nu ia nici un angajament faţă de altă
firmă și să trateze cu Primăria Bucureștiului problema
autorizaţiei de construcţie, pentru ca în momentul de-
clanșării lucrărilor să nu existe nici un obstacol.
Răspunsul firmei londoneze a fost negativ, astfel
că trebuiau luate de la capăt alte demersuri pentru
construcţia Palatului. Adunarea generală, desfășurată
la 13 martie 1910, sub președinţia principelui moște-
nitor Ferdinand, a luat în discuţie problema și a însăr-
cinat comitetul, condus de colonelul Teodor Râmni-
ceanu, să caute, în continuare, cele mai bune soluţii.
În același timp, s-a format o comisie pentru revederea
planurilor imobilului, aceasta fiind compusă din gene-
ralul Vasile Zottu, colonelul Scarlat Panaitescu și admi-
nistrator clasa I. Fătulescu
26
, acesta din urma venind cu
propunerea ca pentru obţinerea banilor necesari, Cer-
cul Militar să se adreseze Casei Dotaţiei Oastei. Ideea a
fost acceptată, astfel că, la 3 aprilie 1910, comitetul a
adresat o cerere de împrumut respectivei instituţii. În
același timp, comisia, prezidată de generalul Zottu, a
emis părerea că, înainte de toate, se impunea intrarea
în posesie a planurilor clădirii pentru a fi studiate și a
se stabili, pe această bază, costul exact al clădirii
27
.
Cum răspunsul Casei Dotaţii Oastei întârzia, co-
mitetul l-a invitat la reuniunea sa din 7 iulie 1910 pe
Vintilă Brătianu, fratele liderului Partidului Naţional
Liberal, Ion I.C. Brătianu, pentru a-i cere sfatul. Vintilă
Brătianu era un cunoscut specialist în probleme finan-
ciare, fusese primar al Bucureștilor, iar în acel moment
era membru în Consiliul comunal al Capitalei. El a dat
curs invitaţiei, dar nu a putut oferi o soluţie întrucât nu
cunoștea foarte bine întreaga problematică
28
.
