11
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
și a reginei Maria, a altor personalităţi militare și ecle-
ziastice. De acum încolo, Palatul Cercului Militar, prin
somptuozitatea și monumentalitatea sa, se încadra în
valorile urbanistice ale Capitalei, devenind un reper
edilitar important.
Cu un sediu care dispunea de toate facilităţile,
Cercul Militar al ofiţerilor din garnizoana București a
devenit, în perioada dintre cele două războaie mondi-
ale, un centru cultural și monden al urbei, numeroase
personalităţi, militare și civile, din ţară și străinătate,
călcându-i pragul.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, insti-
tuţia a trecut printr-o serie de reorganizări care și-au
pus amprenta asupra activităţii sale. Cât privește clădi-
rea, ea a suportat șocul dezastrelor naturale și al eve-
nimentelor militare. A fost mai întâi marele cutremur
din 10 noiembrie 1940, căruia Palatul i-a rezistat, fără
prea mari distrugeri, deși clădirile din jur, mai ales cele
de pe Calea Victoriei, au fost destul de afectate. Au ur-
mat bombardamentele aeriene anglo-americane din
primăvara și vara anului 1944 și cele germane din zi-
lele de 24-27 august același an. Din fericire, Palatul nu
a fost lovit, dar alte construcţii simbol din preajma sa
nu avut același noroc (Teatrul Naţional va fi distrus de
avioanele germane, iar Universitatea – lovită de cele
anglo-americane).
După scurtul răgaz al anilor 1945-1947, ce a creat
iluzia unei reîntoarceri la normalitate, a venit perioa-
da regimului comunist care a însemnat o impunere
forţată a modelului sovietic în toate sferele societăţii
românești. Armata a fost printre primele instituţii so-
vietizate, ea devenind una„populară”
5
. În aceste condi-
ţii, cercurile militare ale ofiţerilor și subofiţerilor au fost
comasate și transformate în case ale armatei. Cea din
Capitală, pentru a i se păstra, totuși, statutul pe care
l-a avut până atunci, a fost investită cu denumirea de
Casa Centrală a Armatei. Activitatea acestor instituţii
a fost puternic ideologizată, ele fiind subordonate or-
ganelor de partid, create pe întreaga filieră a structu-
rilor militare. Cu tot acest caracter preponderent, Casa
Centrală a Armatei, prin activităţile desfășurate, a venit
în întâmpinarea unor necesităţi ale cadrelor militare și
familiilor acestora, cum ar fi învăţarea limbilor străine,
organizarea de competiţii sportive, organizarea unor
cercuri de creaţie, de pictură, muzică, dans, turism etc.
Clădirea avea să fie afectată, totuși, de devastato-
rul cutremur din 4 martie 1977, ceea ce a impus din
partea autorităţilor eforturi organizatorice însemnate
și alocarea unor fonduri mari pentru refacere. De altfel,
fapt semnificativ, restaurarea clădirii s-a terminat în
1989, an în care regimul comunist s-a prăbușit.
După evenimentele din decembrie 1989, s-a în-
cercat reînnodarea unei tradiţii, atât prin revenirea
la denumirea iniţială, Cercul Militar Naţional, cât, mai
ales, prin reconfigurarea activităţilor și apropierea lor
de necesităţile cadrelor militare din cea mai mare gar-
nizoană a ţării.
În anii care au trecut de la acest moment de răs-
cruce a istoriei naţionale, Cercul Militar Naţional a
cunoscut o perioadă fastă în evoluţia sa, devenind o
instituţie etalon atât a Armatei României, cât și a ur-
bei, organizând sau găzduind, anual, zeci și zeci de
activităţi protocolare, culturale, știinţifice, recreative,
mondene etc.
Perioada post-decembristă a fost benefică și sub
aspectul cunoașterii istoriei instituţiei și a clădirii în
care își desfășoară activitatea. Sub impulsul colonelu-
lui Anton Iancu, directorul din acel moment, în anul
2001, cu ocazia sărbătoririi a 125 de ani de existenţă
a Cercului Militar, a apărut o primă carte în care auto-
rii, personalităţi ale scrisului militar, i-au urmărit istoria
de la înfiinţare până în pragul secolului al XXI-lea
6
. Noi
înșine, la sugestia aceluiași inspirat manager, am ela-
borat, în anul 2003, când s-au împlinit opt decenii de
