16
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
Ghica (Muntenia), în pofida bunelor intenţii, nu au pu-
tut face prea mult în această direcţie, marja lor de ma-
nevră și posibilităţile materiale fiind reduse.
În perioada 1828-1829 a avut loc un nou război
ruso-otoman, desfășurat în mare parte pe teritoriul
românesc, victoria aparţinând Imperiului Rus. Pacea
încheiată la Adrianopol (2/14 septembrie 1829) conţi-
nea prevederi importante și pentru cele două principa-
te, aflate de la începutul ostilităţilor sub administraţie
militară rusă. Protectoratul rus era oficializat, autono-
mia administrativă le era recunoscută, raialele Turnu,
Giurgiu și Brăila erau desfiinţate, iar teritoriul lor intra
în componenţa Ţării Românești, domnii erau numiţi pe
viaţă, monopolul economic otoman era eliminat, co-
merţul devenind liber, fapt care a înlesnit integrarea
principatelor în fluxul economic mondial
5
etc.
Tratatul de laAdrianopol a reprezentat unmoment
de cotitură și în ceea ce privește organizarea militară
internă, stipulând crearea unei „straje pământești” sau
a„miliţiei naţionale”. Rolul ei era limitat la paza graniţe-
lor, asigurarea carantinelor și a ordinii interne. Ulterior,
aceste prevederi au fost dezvoltate în Regulamentele
Organice, primele constituţii moderne ale Moldovei și
Ţării Românești
6
.
Crearea primelor unităţi militare la Iași și la Bucu-
rești a generat emoţie și bucurie, presa consemnând
aceste stări de spirit concomitent cu angajarea în noua
meserie a armelor a unei părţi din elita societăţii româ-
nești din cele două principate. Maiorul Pappasoglu își
amintea: „Ca prin farmec, năvăli toată nobilimea ţărei
a se pune sub drapele și, după exemplul lor, și toată
cealaltă tinerime, din toate unghiurile ţărei, căci le
plăcea tuturor să îmbrăţișeze această nobilă carieră a
armelor”
7
.
Și în Moldova se constată aceeași stare de spirit,
evidenţiată de o serie demanifestări publice ale forţelor
militare moldovene. Prima dintre ele a avut loc de Sfân-
tul Nicolae (6 decembrie 1830), ziua ţarului, când la pa-
rada trupelor ruse din Iași a participat, alături de ulani,
o companie de infanterie și un escadron de cavalerie.
Peste o lună, de Boboteaza anului 1831, ieșenii au pu-
tut vedea, din nou, pe proaspeţii ostași la lucru. În faţa
hatmanului Constantin Palade și a comisarului rus au
defilat o companie de pedestrime și un pluton de cava-
lerie, cei doi fiind mulţumiţi de ţinuta ostașilor. „Privind
în ziua serbării botezului Domnului nostru Isus Hristos,
la șase a curgătoarei luni, parada făcută de compania a
III-a pedestrime și de plutonul de cavaleria miliţiei Mol-
dovei, se spunea într-un document de epocă, cu deo-
sebită plăcere a Excelenţei sale, am găsit pe oameni în
vioaie și sănătoasă vedere, în bună deprindere și curată
îmbrăcăminte, cum și a cailor bună stare”
8
.
Dar era doar o faţetă a problemei, pentru că după
entuziasmul primelor momente, dificultăţile au fost
foarte mari, atât pe planul selecţionării cadrelor, cât
și al dezvoltării instituţionale și organizatorice a celor
două structuri militare. Datorită restricţiilor impuse de
puterile protectoare și suzerană, structurile permanen-
te s-au dezvoltat mai încet, astfel că până la începutul
secolului al XX-lea, armata română a avut o structură
mixtă, în care elementele teritoriale au avut o pondere
destul de însemnată
9
.
Oștirile celor două principate au evoluat în pri-
mele două-trei decenii după momentul 1830, sub o
puternică influenţă rusească, materializată în struc-
tura organizatorică, ierarhia militară, selecţionarea și
pregătirea cadrelor, regulamentele și instruirea trupei,
dotarea etc. Ca reacţie la atotputernicia rusească s-a
dezvoltat o mișcare naţională tot mai puternică, care a
irumpt în timpul revoluţiei de la 1848. Gestul simbolic
al revoluţionarilor de la București din 6/18 septembrie
1948 de a arde Regulamentul Organic și Arhondologia
este ilustrativ pentru sentimentul general existent în
rândul românilor de la sud și est de Carpaţi
10
.
