25
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
ale ministerului de resort
43
. Pe această bază, Ministerul
de Război a emis la 12 mai 1912, Decizia Ministerială
nr. 297, semnată de generalul Ion Argetoianu, titularul
departamentului la acea dată, prin care se recunoștea
calitatea de „persoană morală” Cercului militar al sub-
ofiţerilor reangajaţi din garnizoana București, acesta
având un număr mare de membri și venituri îndestu-
lătoare
44
.
Potrivit normelor de funcţionare regăsite în sta-
tute, membrii cercurilor militare ale ofiţerilor erau de
mai multe categorii: de onoare, de drept, fondatori și
voluntari. Erau consideraţi membri de onoare persoa-
nele din familia regală, în frunte cu suveranul, minis-
trul de Război în funcţiune și foștii miniștri de resort,
comandanţii și foștii comandanţi ai corpurilor de ar-
mată sau diviziilor, după caz, din garnizoanele respec-
tive. Membrii de drept erau toţi ofiţerii din garnizoana
respectivă. Iar acei membri de drept care donau cer-
curilor militare anumite sume de bani sau alte valori
deveneau fondatori. În categoria membrilor voluntari
intrau ofiţerii de rezervă și în retragere proveniţi din
cadrele active din garnizoana respectivă, care solici-
tau în scris acest lucru. Membrii de drept și membrii
voluntari erau obligaţi să plătească o cotizaţie lunară
ce se cifra, de regulă, la circa 1% din solda gradului re-
spectiv. Cotizaţia se fixa de către adunarea generală a
membrilor cercului militar. Pentru membrii de drept,
aceasta se reţinea de casieriile unităţilor din care fă-
ceau parte și se vărsa cercului militar. Cotizaţia mem-
brilor voluntari se achita personal, la casieria cercului.
Ofiţerii de rezervă care întârziau mai mult de trei luni
plata cotizaţiei pierdeau calitatea de membru. Aceeași
situaţie se întâlnea și în cazul ofiţerilor activi care erau
îndepărtaţi din cadrele armatei pentru abateri grave
de la disciplina militară, onoare etc.
Conducerea cercurilor militare a fost încredinţată
unor comitete de direcţie și/sau administraţie compu-
se, de regulă, dintr-un președinte, numit de coman-
dantul garnizoanei și mai mulţi ofiţeri în activitate
de diferite grade, aleși de adunarea generală. Com-
ponenţa comitetelor de administraţie a variat de la o
garnizoană la alta și de la o epocă la alta. De reţinut că
funcţiile în cadrul comitetului erau onorifice, membrii
lor nefiind scutiţi de atribuţiile curente din unităţile
respective, situaţie care a generat, uneori, dificultăţi
în îndeplinirea obiectivelor propuse de către cercurile
militare.
Comitetele erau organe executive, care urmăreau
materializarea scopurilor stabilite prin organizarea și
desfășurarea activităţilor specifice, alcătuiau bugetul,
luaumăsuri pentru încasarea cotizaţiilor aferente și su-
pravegheau efectuarea cheltuielilor. Fiecare cerc avea
un contabil și un casier care proveneau tot din ofiţerii
în activitate. Hotărârile din cadrul comitetului se luau
cu majoritate de voturi, exprimarea opţiunilor înce-
pând cu gradul cel mai mic. În caz de paritate, votul
președintelui era decisiv. Comitetele prezentau dări
de seamă anuale în faţa adunării generale ale mem-
brilor cercului.
Adunările generale erau organele supreme de
conducere a cercurilor militare, ele fiind formate din
totalitatea membrilor cercului respectiv. Ele erau legal
constituite dacă erau prezenţi cel puţin jumătate din-
tre aceștia. În cadrul adunărilor generale hotărârile se
luau cu majoritate de voturi. De regulă, adunările ge-
nerale aveau loc la începutul fiecărui an și ele ridicau
ca principale sarcini ascultarea dărilor de seamă ale
comitetelor, descărcarea gestiunii acestuia, votarea
noului buget, alegerea noului comitet de conducere
sau, după caz, completarea acestuia. Adunarea gene-
rală se putea convoca și în mod extraordinar, ori de
câte ori necesităţile impuneau acest lucru.
Una dintre cele mai spinoase probleme a fost cea
a localurilor în care își desfășurau activitatea, mai toate
