31
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
Comitetul desemna din rândurile sale un rapor-
tor, un„tesaurar”, în fapt un contabil-casier, și un ofiţer
care avea ca sarcină conservarea mobilierului și între-
ţinerea localului, acesta fiind, în termenii de astăzi, un
cazarmar
57
.
Forul suprem de conducere era adunarea ge-
nerală, convocată la 15 decembrie a fiecărui an, și se
compunea din ofiţeri delegaţi de la toate corpurile și
serviciile, câte unul de fiecare grad. Șefii de corpuri și
servicii, precum și locotenent-coloneii făceau parte
de drept din adunarea generală. Adunarea generală
asculta darea de seamă a comitetului, îi descărca ges-
tiunea, alegea altul nou și vota bugetul pentru anul
următor. Alături de ședinţa anuală, adunarea generală
se convoca de către comitet ori de câte ori se impunea
rezolvarea unor probleme presante.
Fiecare membru al cercului plătea o cotizaţie lu-
nară, care se stabilea în funcţie de gradul militar. De
regulă, ea se achita prin serviciile de specialitate ale
unităţilor din garnizoană, dar statutele dădeau posi-
bilitatea de a fi plătită și personal la casieria cercului.
Cotizaţiile reprezentau sursa cea mai importantă a bu-
getului instituţiei.
Primul sediu (închiriat) al Cercului Militar al ofiţeri-
lor din Capitală a fost în localul Eforiei, din bulevardul
Regina Elisabeta, unde se găsește în prezent sediul
Primăriei Sectorului 5. Înfiinţarea Cercului Militar din
București s-a făcut în condiţii complexe pentru ţară.
Sud-estul continentului era din nou în fierbere. Bos-
nia-Herţegovina se răsculase în 1875, în anul următor
având loc războiul dintre Serbia și Muntenegru, pe de
o parte, și Imperiul Otoman pe de altă parte. Tensiu-
nea era în creștere și un nou război ruso-otoman se
întrevedea la orizont. Ca atare, împrejurările nu erau
prielnice unor iniţiative culturale de anvergură. Totuși,
Cercul Militar din București a avut una care merită con-
semnată. La 15 februarie 1877, a apărut„Revista Arma-
tei”, organ de presă pus sub patronajul domnitorului
Carol I. De altfel, membrii redacţiei au fost primiţi, la 17
februarie 1877, de către șeful statului. În calitatea sa de
președinte al revistei, generalul Carol Davila l-a rugat
pe domnitor să primească patronajul noii publicaţii,
exprimându-și totodată convingerea că armata va ști
să fie în timp de pace „o școală pentru popor”, iar în
timp de război va putea să-și facă datoria pe câmpul
de luptă
58
. Domnitorul Carol a acceptat, fiind mulţumit
de apariţia unui„ziar curat militar”, deoarece i se împli-
nea o mai veche dorinţă
59
.
Înprimul număr se publica un„Prospectus”, în care
se precizau condiţiile apariţiei noului organ de presă și
programul pe care acesta îl va urmări. Deși iniţiativa au
avut-o ofiţerii Cercului Militar din București, ziarul era
„comun pentru toată armata”
60
; de aceea toţi camara-
zii din celelalte garnizoane erau chemaţi să contribuie
cu articole, studii și știri, întrucât„prosperarea și dăinu-
irea sa nu pot fi asigurate decât prin concursul tuturor
ofiţerilor armatei”
61
.
Revista își propunea să abordeze o gamă largă de
probleme referitoare la organizarea armatei, tactică,
administraţie, starea sanitară a soldatului etc. Se căuta
să se prezinte pe larg instituţiile militare ale altor sta-
te, iar pe această bază se vor face recomandări pentru
măsurile ce urmau să fie luate pentru armata română.
Tot în primul număr, Cercul Militar publica și sta-
tutele revistei în care erau prezentate scopurile apari-
ţiei sale, organele de conducere, modul de asigurare
a fondurilor și întrebuinţarea lor, abonamentele etc.
62
„Revista Armatei” își propunea să răspândească în ar-
mată cunoștinţe folositoare, să iniţieze dezbateri pri-
vind cele mai importante probleme ce interesează
instituţia, să prezinte mersul ideilor militare pe plan
internaţional, să stimuleze studiul știinţelor militare în
rândul ofiţerilor, să prezinte publicului civil necesitatea
și utilitatea unei armate puternice pentru România.
