85
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
În august 1917, cea mai mare parte dintre arestaţii
închiși la Hotelul Imperial au fost eliberaţi, cei rămași
fiind transferaţi la Cercul Militar. Potrivit descrierii lui
Aurel Gavrilescu, deţinut șase luni la Cercul Militar, în
cea mai mare sală, actualmente Sala de Marmură, s-au
construit „circa 80 de celule de lemn, așezate una lân-
gă alta, în formă de cerc pentru a fi mai ușor de pă-
zit. În fiecare dintre acestea abia avea loc un pat și o
măsuţă”. Între pereţii din scânduri de brad ai celulelor,
notează același memorialist, se pusese pentru izolare
„rumegătură de ferăstrău”
17
.
La rândul ei, Zoe Cămărășescu, rămasă în Bucu-
rești, scria în amintirile sale:„Cercul Militar devenise în-
chisoarea rebelilor, care se uitau pe fereastră și făceau
semne rudelor ce se plimbau pe trotuarul din faţă, ca
să-i zărească pe arestaţi. Primeau mâncarea de la re-
staurantul vreunui hotel și câte un bileţel se strecura
în pâine, în brânză, în cozonac”
18
.
Dar palatul Cercului Militar a continuat să fie folo-
sit de către autorităţile germane și pentru închiderea
unor opozanţi. Pia Alimăneștianu nota în amintirile
sale că, la 19 iunie 1917, au fost readuși în Capitală
patru deţinuţi din lagărul de la Săveni. La plecare li se
spusese că sunt liberi, dar la gară au fost arestaţi de
soldaţi și duși la clădirea Cercului Militar
19
. Sabina Can-
tacuzino completează informaţia, precizând că au fost
cinci deţinuţi, toţi de rang înalt: fraţii Noica (Andrei,
mare proprietar, și Paraschiv, deputat); Vasile Stroescu,
marele mecena al culturii românești; Virgiliu N. Dărăs-
cu, avocat, publicist, proprietar al ziarului „Universul”;
Vasile Derussi, secretar la Banca Naţională și avocatul
Mauriciu Leautey.
După ce s-au îmbarcat, la prima staţie s-a urcat un
soldat german, iar la București au fost luaţi în primi-
re de o gardă care i-a dus în subsolul Cercului Militar,
„unde i-au ţinut opt zile pe paie, îmbrăcaţi cu rufe sol-
dăţești, nespălaţi și nemâncaţi aproape. Fanny Derus-
si, cu cea mai mare greutate, a pătruns la bărbatul ei
și s-a speriat de starea de slăbiciune în care l-a găsit. Îi
ameninţa când cu Germania, când cu Bulgaria”
20
.
În timpul celor doi ani de ocupaţie, palatul Cercu-
lui Militar, transformat în corp de pază, a devenit un fel
de simbol al ocupaţiei germane. La 7/20 martie 1917,
Virgil N. Drăghiceanu nota că „ne simţim săgetaţi în
inimă văzând arborat drapelul german asupra Teatru-
lui Naţional, drept simbol al cuceririi pacifice a noas-
tră, iar pe esplanada Cercului Militar o puternică gardă
Hauptwache
de 400 de oameni, ale cărei patru santi-
nele cu mitraliere fac ostentativ straja sus și jos”
21
.
Peste trei zile, în București a avut loc o demonstra-
ţie a sute de femei care au protestat împotriva condiţi-
ilor dificile de viaţă. În dreptul Cercului Militar, o com-
panie de soldaţi germani a încercat să le oprească fără
a reuși
22
. Ele și-au continuat protestul, ajungând și la
casa lui Alexandru Marghiloman, care nu a fost nici el
în stare să le potolească
23
.
La 14/27 ianuarie 1918, ziua de naștere a împăra-
tului Wilhelm al II-lea, a fost organizată o paradă mi-
litară, la care feldmareșalul von Mackensen a asistat
de pe esplanada Cercului Militar. În faţa clădirii au fost
dispuse patru obeliscuri.
Pe esplanada din faţa Cercului Militar au fost aduși
elevii școlilor evanghelice. Au defilat o companie de
infanterie, un batalion de șoferi și un pluton de vo-
luntari pentru Siria. Feldmareșalul von Macksensen a
rostit o cuvântare în care și-a manifestat încrederea în
victoria germană
24
. O victorie care părea aproape, de-
oarece, în urma loviturii de stat bolșevice, Rusia a ieșit
din război, încheind mai întâi armistiţiul și apoi pacea
de la Brest-Litovsk (18 februarie/3 martie 1918). De al-
tminteri, aceeași conduită a fost urmată și de România,
rămasă singură pe frontul oriental, de la Marea Baltică
la Marea Neagră. Mai întâi, Guvernul român a înche-
iat armistiţiul la Focșani (26 noiembrie/9 decembrie
