66
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
mult visat al cercului pe terenul pe care îl deţinea deja.
Cu toate acestea, cercul consimţea să vândă terenul
cu suma de 450 000 de lei, sumă care includea și pla-
nurile arhitectului Maimarolu, pentru care se plătiseră
deja 30 000 lei. Însă terenul fusese dat nu cercului, ci
Ministerului de Război pentru construcţia palatului. În
consecinţă, comitetul propunea ca departamentul de
resort să facă diligenţe pentru ca Parlamentul să dea
o lege care să permită vinderea terenului. Cu alte cu-
vinte, Cercul Militar, după ce depusese mari stăruinţe
în urmă cu mai puţin de un deceniu pentru a obţine
un loc corespunzător, făcea acumdemersuri pentru a-l
putea vinde
17
.
Până se găsea un cumpărător, comitetul a decis
închirierea terenului pe o perioadă de trei ani, suma
cerută fiind de 1 200 de lei pe an, plătibili la începu-
tul fiecărui an
18
. Nu s-a renunţat, deci, la ideea vinderii
terenului, astfel că, în ședinţa din 10 ianuarie 1906, co-
mitetul a luat din nou în discuţie modalităţile prin care
s-ar putea realiza acest lucru. În atare scop, a fost în-
sărcinat colonelul adjutant George Georgescu să sem-
neze în numele cercului o procură pentru căpitanul P.
Șeinescu, acesta angajându-se să vândă terenul. Preţul
cerut urcase acum la 425 000 lei, plătibili în două tranșe;
un acont de 100 000 lei în răstimp de o lună, respectiv
până la 1 februarie 1906, iar restul de 325 000 lei până
la 1 aprilie 1906
19
. În schimb, căpitanul Șeinescu a ob-
ţinut un bon de comision, el oprind pentru sine toată
suma ce era peste preţul de vânzare solicitat de cerc
20
.
Dinmotive pe care nu le cunoaștem, această tranzacţie
cu iz de afacere nu s-a finalizat.
În consecinţă, a fost convocată Adunarea generală
a Cercului Militar, care s-a desfășurat la 17 mai 1906. Pe
ordinea de zi a figurat analiza ofertei făcută de Societa-
tea Centrală Agricolă pentru cumpărarea terenului de
la Sărindar. Preţul oferit era de 350 000 lei, în care era
inclus și costul planurilor arhitectului Dimitrie Maima-
rolu. Ca atare, noua ofertă nu diferea prea mult de cea
anterioară, care se ridica la 300 000 lei, fără planurile
viitoarei clădiri. Opinia generală a fost aceea a păstrării
terenului. Primul care a luat cuvântul a fost generalul
Constantin Coandă, care a spus că oferta este prea
mică, locul trebuind să fie păstrat. „Darul Corpurilor
Legiutoare, sublinia Coandă, a fost ca cercul să aibă un
loc frumos și mai bine să se temporizeze cu vinderea
căci locul va avea un viitor frumos”
21
. El a fost susţinut
și de generalul Constantin I. Brătianu, care a apreciat
că Parlamentul a dat terenul nu pentru a-l vinde și să
se capitalizeze banii, ci să se ridice pe el clădirea cercu-
lui
22
. De aceeași opinie a fost și generalul Ioan Culcer,
care a mai ridicat și ideea unui eventual proces al lui
Dimitrie Maimarolu, în cazul în care locul s-ar vinde.
După opinia lui Culcer, arhitectul ar câștiga sigur în in-
stanţă.
Adunarea a votat în unanimitate respingerea ofer-
tei Societăţii Centrale Agricole și păstrarea terenului
pentru construcţia palatului Cercului Militar. În acest
sens s-a redactat și un raport către Corpul 2 armată,
prin care se solicita sprijin pentru construcţia imobi-
lului. Răspunsul departamentului de resort a fost unul
relativ surprinzător. El ţinea să reamintească faptul că
terenul a fost cedat Ministerului de Război și nu Cer-
cului Militar. Prin urmare, hotărârea Adunării generale
din mai 1906 a avut mai mult un rol consultativ pentru
că decizia aparţinea Ministerului. În consecinţă, se dis-
punea Cercului Militar să continue tratativele pentru
vânzarea terenului, iar pe de altă parte să se numească
de către Corpul 2 armată o comisie de ofiţeri specialiști
din garnizoană care, împreună cu membrii comitetu-
lui, să studieze planul construcţiei și să se înlăture tot
ce ar fi de prisos
23
. Până atunci, în ședinţa din 2 decem-
brie 1906, comitetul a hotărât semnarea contractului
de închiriere a terenului pentru suma de 1 000 de lei
pe an.
