93
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
ze obligaţiile restante. În aceste condiţii, Cercul Militar
s-a adresat ministrului de Război, generalul Gheorghe
Mărdărescu, solicitându-i sprijin pentru recuperarea
banilor. Generalul Mărdărescu a făcut intervenţii atât
la Guvern cât și Adunarea Deputaţilor, dar rezultatul a
fost negativ
13
.
Procesele au agravat mai mult situaţia financiare
a Cercului Militar, deoarece instituţia a fost lipsită, ast-
fel, de fonduri importante, și chiar dacă unele fuseseră
câștigate, în lipsa deciziilor definitive, sumele adunate
în bănci nu puteau fi utilizate. Această situaţie era și re-
zultatul unui management defectuos al Cercului Mili-
tar în primii ani de după război. De altfel, doi președinţi
ai Comitetului de administraţie, generalii Ion Istrati și
Nicolae Mărgineanu, și-au dat demisia, fiind depășiţi
de multitudinea și complexitatea problemelor.
Deși localul nu fusese terminat, Cercul Militar a
desfășurat o serie de activităţi potrivit profilului său.
În toată această perioadă au funcţionat sala de scrimă,
popota și biblioteca. Ultima era abonată, în 1921, la
17 reviste franceze și ziare, iar intendantul general în
rezervă Cioran a donat 135 de volume diferite. La rân-
dul ei, sala de scrimă a funcţionat cu regularitate, fiind
frecventată de 15-20 de ofiţeri. Școala a funcţionat sub
conducerea colonelului D. Sturdza, profesor fiind H. Pi-
part, o mai veche cunoștinţă a Cercului Militar. Dar, așa
cum constata Darea de seamă pe anul 1921, biblioteca
și sălile de distracţie au fost puţin, ca să nu zicem deloc
vizitate de ofiţeri
14
.
În primii ani postbelici, palatul Cercului Militar a
găzduit și câteva delegaţii străine care au vizitat Ro-
mânia. Astfel, în sala de serbări, amenajată în mod
provizoriu, s-au desfășurat banchetele date în onoarea
generalului Pietro Badoglio, care a decorat, în numele
suveranilor Italiei, orașul București (29 mai 1921), în
onoarea oaspeţilor francezi (magistraţi, medici, ingi-
neri, studenţi) veniţi în capitala ţării (23 septembrie
1921)
17
, a ofiţerilor din marina engleză, delegaţie fiind
condusă de amiralul John Robeck Baronett (29 sep-
tembrie 1921) ș.a. Și în cursul anului 1922, în clădirea
Cercului Militar au poposit oaspeţi de seamă precum
mareșalul Ferdinand Foch (19 octombrie) și generalul
Henri Mathias Berthelot
15
.
În ansamblu, în primii ani postbelici, Cercul Militar
al ofiţerilor din garnizoana București a trecut printr-o
perioadă foarte dificilă, războiul zdruncinând foarte
serios întreaga societate românească. Reluarea acti-
vităţii și stabilirea coordonatelor activităţii instituţiei
s-a făcut cu destulă greutate datorită, în primul rând,
situaţiei generale a ţării. Armata a susţinut un nou răz-
boi, în 1919, împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor,
rămânând în stare de mobilizare până în martie 1920.
Toate eforturile și resursele au fost îndreptate spre sa-
tisfacerea necesităţilor operative, rolul armatei fiind de
o covârșitoare importanţă pentru consolidarea Marii
Uniri din 1918.
La această situaţie s-a mai adăugat lipsa fonduri-
lor financiare, ceea ce a obligat conducerea cercului
să caute soluţii care să menţină viabilitatea instituţiei.
Parte din ele nu s-au dovedit inspirate, astfel că numă-
rul proceselor și al diferendelor a crescut semnificativ
în acești ani. Managementul nu s-a ridicat, nici el, la un
nivel prea mulţumitor, fapt explicabil până la un punct
prin fluctuaţiile mari de ofiţeri la nivelul Comitetului
de administraţie. Un exemplu grăitor este neadopta-
rea noilor statute, deși acest punct a figurat pe agenda
Adunărilor generale din anul 1922.
Eforturi pentru finalizarea Palatului
Cea mai complicată, presantă și dezbătută pro-
blemă din primii ani postbelici a fost terminarea con-
strucţiei palatului. Putem spune, fără teama de a greși,
