96
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
fost construit pe locul bisericii Sărindar. Înaltul prelat,
ce avea să devină, în 1925, întâiul patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române, și-a exprimat convingerea că, ple-
când de la această realitate, va izvorî întotdeauna, „ca
un fel de gaz metan, acel miros de creștinească tămâie,
acea energie duhovnicească, care va învălui cuprinsul
acestui palat într-o binefăcătoare atmosferă de supe-
rioare învăţăminte. Din această atmosferă iubitul nos-
tru corp ofiţeresc, educatorii întregii armate, vor putea
vorbi și-și vor putea hrăni sufletul cu ozonul sănătos
al însufleţitoarelor îndemnuri la jertfa supremă pentru
idealuri”
24
.
Miron Cristea a binecuvântat palatul și întregul
corp ofiţeresc, exprimându-și convingerea că Biserica
și Armata își vor împleti destinele așa cum Cercul Mili-
tar s-a identificat cu sfântul lăcaș al Sărindarului.
În continuare, generalul Victor Zottu a făcut o lar-
gă expunere asupra istoricului palatului, de la lansarea
ideii până la finalizarea construcţiei. Au fost evocate
meritele regilor Carol I și Ferdinand. Nu au fost omise
nici greutăţile prin care a trecut palatul în anii războiu-
lui și în perioada următoare.
După slujba religioasă și expunerea generalului
Victor Zottu, suita regală a vizitat somptuoasele sa-
loane ale clădirii. A urmat banchetul, în timpul căruia
regele Ferdinand a rostit o scurtă cuvântare: „Cu vie
plăcere și cu satisfacţie în suflet, aprecia suveranul, am
venit astăzi spre a inaugura, în sfârșit, palatul Cercu-
lui Militar care, câteodată, părea îndepărtat ca și visul
nostru secular pe care credeam că nu-l vom atinge ni-
ciodată”
25
. Ferdinand a evocat greutăţile întâmpinate
la construcţia clădirii și a cerut: „Casa aceasta să fie un
templu al adevăratei camaraderii, să fie un loc de repa-
us după munca zilnică, un loc de recreaţie unde să se
poată găsi și hrană intelectuală în comunitatea cama-
razilor din toate garnizoanele, căci nu numai garnizoa-
na din București trebuie să se bucure de acest palat,
ci toată armata română”
26
. Regele Ferdinand a încheiat
arătând că iubirea faţă de armată, pe vitejia căreia „s-a
clădit solid idealul naţional, este o chezășie că în acest
așezământ va domni veșnic spiritul de camaraderie”
27
.
După ce s-a întreţinut cu ofiţerii prezenţi, suve-
ranul și suita sa au părăsit clădirea în jurul orei 13.00.
Seara, începând cu ora 21.00, regele și regina au luat
parte și la balul desfășurat în saloanele Cercului Mili-
tar
28
. Reuniunea la care au participat numeroși ofiţeri
s-a încheiat la orele 5 dimineaţa.
În legătură cu festivitatea inaugurării se impun câ-
teva observaţii. Mai întâi se constată absenţa oameni-
lor politici, lucru oarecum neobișnuit, deoarece politi-
cienii, în general, nu scăpau asemenea ocazii. Credem
că este vorba de o situaţie atent gândită. Practic, s-a
dorit ca inaugurarea să fie o ceremonie strict militară și
nu una în care oamenii politici să-și facă o așa numită
campanie electorală. Armata era o instituţie apolitică
și, de aceea, trebuia evitată transformarea ei în tribu-
nă pentru politicieni. Prin urmare, au participat doar
regele, care era capul oștirii, și ministrul de resort. Un
al doilea fapt este neparticiparea arhitectului Dimitrie
Maimarolu, investigaţiile noastre neputând lămuri
motivele absenţei sale. În al treilea rând, cercetarea
mărturiilor epocii arată că inaugurarea s-a făcut cu o
anumită discreţie, greu de explicat, deoarece era vor-
ba de o clădire monumentală a Capitalei.
Revistele militare, care erau, de regulă, publicaţii
teoretice, au ignorat, practic, evenimentul, iar pentru
presa cotidiană, ceremonia din inima urbei nu a fost
o știre de pagina întâi, ci una de interior. Trebuie spus
că marile cotidiene –„Universul”,„Dimineaţa”,„Viitorul”,
„Adevărul”, „Neamul Românesc” – au consemnat eve-
nimentul, informându-și pe larg cititorii despre pro-
gramul manifestării și semnificaţia noii construcţii
29
.
De pildă, ziarul„Universul” aprecia că:„Unul dintre cele
mai frumoase palate ce împodobesc Capitala e, fără
