20
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
Pătrunderea în rândurile corpului ofiţeresc se făcea,
cel mai adesea, prin intermediul învăţământului mi-
litar. De aceea, se aprecia în epocă, „școalele militare
sunt nădejdea tuturor familiilor cu venituri modeste, a
acelora care vor să iasă din obscuritate și ce e mai rău,
a tuturor celor care au pierdut speranţa de a se înscrie
la vreo facultate”
18
.
Mare parte din ofiţeri se pregătea în ţară, în cadrul
instituţiilor de învăţământ, care s-au diversificat conti-
nuu, mai ales după Războiul de Independenţă. Siste-
mul învăţământului militar cuprindea școlile fiilor de
militari (licee militare), școlile pregătitoare de ofiţeri
(infanterie, cavalerie, geniu, artilerie, marină), școlile
speciale pentru perfecţionarea în armă, cursuri de per-
fecţionare etc.
19
Un moment deosebit l-a reprezentat
înfiinţarea, în 1889, a Școlii Superioare de Război, care
avea scopul de a pregăti, în ţară, ofiţerii de comandă și
stat major
20
. Un anumit procent din necesarul de ofi-
ţeri, mai mare la început, mai mic apoi, erau formaţi
prin filieră indirectă, după terminologia de astăzi, prin
trecerea subofiţerilor în rândul corpului ofiţeresc.
Formarea ofiţerilor în străinătate era o practică
destul de uzitată, mai ales până la Primul Război Mon-
dial, când România a fost membră a Triplei Alianţe
(Puterile Centrale). Destinaţiile cele mai importante
au fost Franţa (Saint-Cyr, Saumur, Fontainebleau, Brest
etc.), Italia (Torino, Livorno, Genova, Veneţia), Germa-
nia (Berlin, Hanovra, Spandau, Brück), Belgia (Ypres,
Liège), Austro-Ungaria. Ofiţerii care se pregăteau în
străinătate intrau în contact cu diverse sistememilitare
și școli de gândire în domeniul strategic și, prin aceas-
ta, contribuiau la perfecţionarea procesului instruc-
tiv-educativ din armata română. Totuși, izvoarele con-
semnează și destule cazuri de inadaptare la realităţile
militare românești, astfel că unii fie treceau în rezervă,
fie rămâneau la eșaloane intermediare, fără a-și putea
valorifica integral potenţialul de care dispuneau
21
.
Dar, dacă accesul era relativ lesnicios, exigenţele
puse în faţa omului în uniformă erau foarte mari, me-
seria armelor fiind una de „vocaţie”, care cerea dăruire,
abnegaţie, eforturi permanente de perfecţionare, tact
pedagogic, onoare, comportament ireproșabil în soci-
etate etc. Iată, de pildă, o fișă de notare anuală pen-
tru un ofiţer cuprindea mai multe grupe de apreciere,
astfel:
aptitudini fizice
(înfăţișare, conformaţie, starea
sănătăţii, ţinută, călărie, rezistenţă în campanie, scrimă
și trageri cu armele de foc, prezentarea în faţa trupei);
aptitudini militare
(energie, sânge rece, voinţă, pute-
re de muncă, perseverenţă, caracter etc.);
capacitate
(inteligenţă, judecată, bun simţ, spirit metodic, spirit
practic, memorie, cultură generală, cultură militară,
înclinaţie spre studiu, rezultate obţinute la diferite cur-
suri, pregătire de specialitate);
educaţie militară
(disci-
plină, autoritate, prestigiu, simţământul camaraderiei,
curaj, devotament, patriotism, lealitate, moralitate
etc.);
îndeplinirea serviciului
(rezultate obţinute înmun-
că, prezenţă la serviciu,, servicii speciale în unitate și în
afara acestuia, valoarea unităţii sau a subunităţii din
subordine etc.);
relaţii diferite
(vârstă, vechime în grad,
pedepse, misiuni îndeplinite, defecte, pasiuni, ocupaţii
extraprofesionale, acte de bravură, decoraţii etc.)
22
. Pe
această bază, fiecare ofiţer era apreciat ca foarte bun,
bun, mediocru, slab, rău, de nădejde, cult, prea bine
educat și invers, ofiţer necesar armatei sau dimpotrivă
etc. Raportat la aceste calificative se făceau și propu-
nerile de avansare în grad și funcţie, ofiţerii evoluând
în carieră.
Cu timpul, s-a creat un sistem complicat de avan-
sare a ofiţerilor în carieră, operându-se cu două mari
principii – la alegere și la vechime –, între care exista
un raport fixat prin lege. De exemplu, de la subloco-
tenent la locotenent se avansa numai la vechime, de
la locotenent la locotenent-colonel la alegere și vechi-
me, la colonel numai la alegere. Pentru fiecare grad și
funcţie se stabileau și criterii de pregătire și stagiu, iar
trecerea dintr-o categorie în alta se făcea, de obicei,
