26
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
cercurile militare funcţionând, în perioadele de înce-
put, în clădiri închiriate, care nu ofereau cele mai bune
condiţii, în plus, chiria fiind ridicată. De exemplu, Cer-
cul Militar din Galaţi plătea, în anul 1899, o chirie de
12 000 de lei, ceea ce reprezenta 3/4 din veniturile in-
stituţiei
45
. Ministerul de Război a încercat să se implice
în rezolvarea acestei probleme, punând la dispoziţie
clădiri acolo unde avea disponibilităţi sau ajutând la
construirea altora, așa cum a fost cazul la Constanţa.
Dar posibilităţile departamentului de resort erau limi-
tate, cercurile militare reprezentând iniţiativa privată
a ofiţerilor. Au fost situaţii în care instituţiile în cauză
au trecut la construirea unor localuri prin forţe proprii,
precum la Câmpulung Muscel.
Construcţia unor clădiri funcţionale, de preferin-
ţă în zona centrală a orașelor, era una dintre cele mai
complexe probleme. O primă mare dificultate era lipsa
resurselor financiare: veniturile cercurilor militare pro-
venind, în mare măsură, din cotizaţiile membrilor, se
dovedeau insuficiente pentru cumpărarea terenului,
plata proiectului, construcţia și dotarea localurilor.
Un al doilea mare handicap se datora lipsei tere-
nurilor adecvate, autorităţile locale fiind puţin dispuse
ca să asigure o asemenea facilitate pentru cercurile
militare. Chiar în cazul în care comuna dovedea des-
chidere pentru o asemenea cerinţă, adeseori ea nu
avea posibilitatea să ofere un teren în zona centrală.
Construcţia unui local propriu la periferia localităţilor
respective era considerată în epocă drept una dintre
cele mai neinspirate soluţii, chiar dacă toate costurile
erau mai mici. Ca urmare a acestor dificultăţi, cele mai
multe dintre cercurile militare au continuat să funcţio-
neze în localuri închiriate, chiar dacă nu dispuneau de
toate condiţiile.
Această stare de lucruri și-a pus amprenta asupra
activităţilor pe care le organizau pentru atingerea sco-
purilor prevăzute în statute. Una dintre celemai utiliza-
temetode era constituirea de biblioteci proprii, ceea ce
avea darul de a atrage ofiţerii care putea consulta cărţi
și reviste românești și străine. Fondul de carte, variabil
de la un cerc la altul, provenea, cel mai adesea, din do-
naţii făcute de ofiţeri sau de diferite societăţi, private
ori de stat. În funcţie de posibilităţi, cercurile puteau
să facă abonamente la reviste și să cumpere cărţi. De
obicei, ofiţerii căutau acele cărţi și reviste – românești
și străine – care veneau în întâmpinarea cerinţelor pro-
fesiei lor, îmbogăţindu-le cultura de specialitate. Or,
donaţiile nu aveau cum să ţină seama de toate criterii-
le necesare unei biblioteci militare. Un alt impediment
important era acela al personalului de deservire a bi-
bliotecii, care presta o muncă benevolă. Ofiţerul res-
ponsabil venea la cerc în afara orelor de serviciu, așa
că nu întotdeauna putea răspunde solicitărilor. Soluţia
ideală ar fi fost angajarea unei persoane cu statut de
salariat permanent, care să deservească biblioteca, dar
puţine cercuri își permiteau o asemenea soluţie.
Un alt gen de activitate specifică viza susţinerea
conferinţelor de cultură militară și generală, în care
erau angrenaţi atât ofiţerii, cât și o serie de personali-
tăţi civile din diverse domenii. Dar și în acest caz situ-
aţia se prezenta diferit de la un cerc militar la altul, cel
mai important aspect ţinând mărimea garnizoanei. În
marile centre ale ţării – București, Iași, Craiova, Galaţi,
Constanţa – posibilităţile erau mult mai mari decât în
altele mai mici. De regulă, asemenea activităţi nu erau
mai multe de patru-cinci pe an.
Un anumit interes au generat în rândul corpului
ofiţeresc cursurile de limbi străine (franceză, engleză
germană, italiană, rusă, ungară, bulgară). De obicei,
acestea se organizau dacă numărul solicitanţilor era
mai mare de zece. Și aici a funcţionat criteriul mărimii
garnizoanei, cele mari fiind avantajate.
Jocurile de război reprezentau o altă dimensiune
promovată de unele cercuri militare, asemenea ac-
