28
CERCUL MILITAR NAŢIONAL
garnizoana respectivă, cât și de o parte a publicului
civil. Trebuie spus, ca un element de culoare, că multe
căsnicii ale ofiţerilor s-au întemeiat în urma unor astfel
de evenimente „mondene”, după cum multe din ele
s-au destrămat tot ca urmare a acestora.
Activităţile sportive figurau și ele printre eveni-
mentele iniţiate de cercurile militare, deși infrastruc-
tura și mijloacele pentru desfășurarea acestora erau
insuficiente, o pondere mai mare având scrima, pre-
cum și tenisul (de câmp și de masă). În afară de serate
și baluri, unele cercuri militare, cu deosebire cele mai
mari, serveau ca loc de primire a unor personalităţi și
delegaţii străine sau de desfășurare a unor evenimen-
te importante din garnizoanele respective.
Popotele și căminele organizate în cadrul cercu-
rilor militare au constituit, de asemenea, mijloace im-
portante pentru a veni în ajutorul ofiţerilor și al famili-
ilor acestora. În principiu, acestea ele erau frecventate
de ofiţerii necăsătoriţi, dar și de familiștii care nu reuși-
seră ca să-și construiască ori să-și închirieze o locuinţă
corespunzătoare.
Prezentarea succintă a profilului cercurilor mili-
tare evidenţiază faptul că aceste instituţii deveniseră
o prezenţă necesară și utilă în viaţa corpului ofiţeresc
român. Rolul lor a fost întărit o dată cu promulgarea, la
18 martie 1896, prin Înaltul Decret nr. 1612, a legii prin
care li se acorda cercurilor militare din garnizoanele
București, Iași, Craiova și Galaţi statutul de persoană
juridică, fiind recunoscute, astfel, ca instituţii de inte-
res general
ale
armatei
46
. Trebuie amintit cu acest pri-
lej că în garnizoanele respective funcţionau cele patru
comandamentele de corp de armată din armata româ-
nă de la acea dată.
În „Expunerea de motive” a Comitetului delegaţi-
lor secţiunilor din Adunarea Deputaţilor, prezentată
de A. Stolojan, se releva rolul și utilitatea cercurilor mi-
litare:„Este recunoscut, d-lor Deputaţi, că asociaţiunile
ofiţerești, când au fost bine conduse, au dat cele mai
frumoase rezultate, pentru că, pentru o mică cotizaţie
lunară, ofiţerii găsesc mijlocul nu numai de a se distra,
dar chiar acela de a se instrui și chiar a-și mai ameliora
traiul prin creare de diferite așezăminte unde se pot
găsi necesarele existenţei bune și ieftine”
47
.
Acordarea acestui statut a permis ca aceste insti-
tuţii să poată face tranzacţii, să primească donaţii, să
contracteze împrumuturi, să aibă, într-un cuvânt, răs-
pundere legală
48
. În perioada ulterioară, și alte cercuri
militare au obţinut statutul de persoană juridică și mo-
rală. Astfel, la 8 februarie 1912, prin Decizia Ministeria-
lă nr. 58, cercurile militare din Botoșani, Roman, Bacău,
Brăila și Turnu Severin au fost investite cu răspunderea
legală cuvenită persoanelor juridice
49
, având un nu-
măr suficient de membri și o situaţie materială îndes-
tulătoare care să le permită să funcţioneze ca instituţii
de sine stătătoare.
Acordarea acestui statut s-a făcut prin decizie mi-
nisterială și nu printr-un act normativ aprobat de Par-
lament, ca până atunci, întrucât, prin
Legea nr. 376
din
1912 se crea o asemenea posibilitate
50
. Condiţia era ca
documentul să fie publicat în „Monitorul Oficial” și în
„Monitorul Oastei”.
Deși cercurile militare se impuseseră ca instituţii
utile, recunoscute și de societatea civilă activitatea
lor prezenta destule aspecte neconvingătoare. Cercul
militar rămânea puţin frecventat, ofiţerii români fiind
destul de reticenţi în a-i călca prea des pragul; prin ur-
mare ele nu ajunseseră să „exercite atracţiuni natura-
le”
51
. Cauzele unei asemenea situaţii au fost obiect de
dezbateri în epocă, fără a se putea ajunge la concluzii
unanime.
Una dintre ele, des invocată, dar insuficient de
acoperitoare, a constat în subţirimea disponibilităţilor
financiare aflate la dispoziţie. Trăind, așa cum am pre-
zentat mai sus, cvasi-exclusiv din cotizaţiile membri-
